Categories: Fără categorie

Despăgubiri de aproape 25 de milioane de euro, plătite în ultimii 10 ani ca urmare a inundaţiilor şi alunecărilor de teren (UNSAR)

Proprietarii de locuinţe şi companiile din România au primit, în perioada 2013 – 2022, despăgubiri de aproape 25 de milioane de euro (116 milioane lei) din partea companiilor de asigurări membre UNSAR, ca urmare a producerii de inundaţii şi alunecări de teren.

Potrivit unui comunicat al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), aceste despăgubiri au fost plătite atât în baza poliţelor de asigurări de locuinţe, cât şi în baza asigurărilor de bunuri şi proprietăţi dedicate companiilor, potrivit Agerpres.

Acest sprijin financiar reprezintă plata despăgubirilor pentru 13.193 de dosare de daună, dintre care 12.078 ca urmare a producerii riscului de inundaţii (din cauze naturale). Valoarea despăgubirilor pentru pagubele provocate de inundaţii a fost de aproximativ 87 milioane lei, diferenţa fiind pentru acoperirea pagubelor provocate de alunecările de teren.

Din cele aproape 87 de milioane lei, 47,2 milioane lei au fost plătite companiilor în baza asigurărilor dedicate acestora, iar diferenţa de 39,7 milioane lei reprezintă despăgubiri plătite proprietarilor de locuinţe.

“Astfel, pentru a putea fi protejaţi în cazul producerii unor situaţii neprevăzute, este bine să beneficiem de soluţii de asigurare potrivite. În acest context, consultanţa oferită de distribuitorii de asigurări reprezintă o resursă importantă de informaţii pentru oricine este interesat să fie cât mai bine protejat financiar. Spre exemplu, o asigurare facultativă pentru locuinţă poate acoperi, în plus faţă de dezastrele naturale, şi alte riscuri, precum incendiu, explozie, căderi de corpuri, inundaţii produse de avarii ale instalaţiilor de apă-canal, climatizare, termoficare, precum şi alte situaţii neprevăzute – inundaţii produse vecinilor, defecţiuni ale centralei termice, daune la bunurile electronice/electrocasnice etc”, se arată în comunicatul UNSAR.

Înfiinţată în 1994, UNSAR reprezintă 21 de companii de profil care deţin o pondere de aproximativ 90% din piaţa locală de asigurări. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe.

Articole recente

Lidera Camerei Comunelor, Lucy Powell, a fost destituită de premierul Keir Starmer

Lidera Camerei Comunelor, Lucy Powell, a fost destituită vineri de premierul britanic Keir Starmer, în…

2 ore ago

Populistul Nigel Farage se pregăteşte să guverneze în Regatul Unit

Populistul britanic Nigel Farage, promotor al Brexitului şi prieten al preşedintelui american Donald Trump, a…

2 ore ago

SUA: 475 de muncitori ce lucrau ilegal la o fabrică Hyundai din statul Georgia au fost arestaţi

Autorităţile americane au arestat 475 de muncitori de la o fabrică a concernului auto sud-coreean…

2 ore ago

Comisia Europeană amendează Google cu aproape trei miliarde de euro

Comisia Europeană a aplicat vineri gigantului american Google o amendă de 2,95 miliarde de euro…

2 ore ago

Tesla propune un pachet salarial pentru Elon Musk care l-ar putea face primul trilionar din lume

Consiliul de administraţie al companiei Tesla a propus vineri un pachet salarial pentru directorul său…

3 ore ago

Polonia intenționează să înghețe prețurile la energie în trimestrul al patrulea, alimentând speranțele privind reducerea ratelor dobânzilor

Guvernul polonez va prelungi plafonarea prețurilor la energie electrică până în trimestrul al patrulea, a…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More