Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzFinancial Intelligence este o platformă românească specializată în știri economico-financiare și analize, dar și în organizarea de evenimente de business relevante pentru mediul economic și decidenți din diverse sectoare. Activează pe piața media din România din septembrie 2018.
Jurnaliștii Financial Intelligence sunt membri afiliați ai MediaSind Sindicatul Român al Jurnaliștilor, ai Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), ai Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor (IFJ) şi ai Federaţiei Europene a Jurnaliştilor (EFJ).
Într-o perioadă în care presa de calitate a devenit o raritate, o echipă de profesioniști în jurnalism și comunicare, cu experiență de peste 20 de ani în presa economică și organizare de evenimente de business, au pus bazele unui proiect curajos – un adevărat suport pentru oamenii de business și un important reper pentru dezvoltarea afacerilor.
Cu ambiție, perseverență, curaj, talent, know how și, nu în ultimul rând, foarte multă muncă a luat naștere platforma specializată de știri și evenimente de business:
Avem independență față de orice partid politic, instituții de stat sau alte grupuri de interese, politice sau comerciale, interne sau externe, servicii secrete și milităm pentru progres, libertate, drepturile omului și prosperitate.
CINE SUNTEM
• Jurnaliștii noștri au acces la informații din interior, direct de la decidenți;
• Jurnaliștii noștri oferă instrumente pentru înțelegerea proceselor și fenomenelor în desfășurare, care permit oamenilor de business să prevadă evenimentele, nu doar să suporte consecințele;
• Construim platforma noastră de știri ca pe un instrument de timp: Financial Intelligence te ajută să fii înaintea vremurilor!
Ancuţa-Carolina Stanciu – membru fondator și redactor șef Financial Intelligence
Ancuţa-Carolina Stanciu, membru fondator și redactor șef al publicaţiei, are 23 de ani experiență în jurnalism economic.
Ancuţa Stanciu a participat la numeroase conferinţe şi dezbateri pe teme economice, atât în ţară, cât şi în străinătate. A fost contributor la volumul “Transporturi şi infrastructură”, din cadrul seriei de “Caiete documentare-Club România”. În trecut, a fost redactor şef al cotidianului financiar “Bursa”.
Este coordonator şi organizator a numeroase conferinţe, dedicate unor domenii de interes public.
După absolvirea Şcolii Superioare de Jurnalism, Ancuţa Stanciu a finalizat programul Reuters Foundation “Economic and Political Reporting from Southeast Europe” (Londra), în 2005, iar în 2007 a absolvit masterul “Managementul proiectelor” la SNSPA. În anul 2009, Ancuţa Stanciu a urmat cursurile Colegiului Naţional de Apărare.
Adina Ardeleanu – membru fondator Financial Intelligence
Adina Ardeleanu, membru fondator Financial Intelligence, are o experiență de peste 15 ani în jurnalism economic. Ea a debutat, în 2006, la publicația Bursa, avansând până în poziția de redactor șef adjunct.
De-a lungul carierei, Adina a fost premiată pentru articolele dedicate pieței de capital, atât de Asociația Brokerilor din România, cât și de Bursa de Valori din Polonia.
Absolventă de ASE, Adina a urmat cursuri de jurnalism economic ținute de Thomson Reuters, la Londra și Frankfurt, dar și de The Fund for American Studies (TFAS), la Praga.
Anca Iovan – membru fondator Financial Intelligence
Are capacitatea să transforme orice provocare într-o oportunitate și excelente abilitați de comunicare.
A absolvit Facultatea de Marketing din cadrul Academiei de Studii Economice din București și are diplomă de Master în programul de Masterat ”Management Marketing” din cadrul ASE București.
Geanina Vodă – membru fondator Financial Intelligence
Geanina Vodă are o experienţă de circa 23 de ani în presa economică.
De-a lungul carierei profesionale, Geanina a parcurs treptele ierarhice, de la nivelul entry level până la nivel de conducere executivă.
Este perseverentă și foarte meticuloasă, iar cifrele sunt specialitatea sa.
A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Spiru Haret în anul 2004, iar în anul 2009 a obținut diploma de master în Managementul Calității din cadrul Academiei de Studii Economice din București.
CE NE PROPUNEM
PUBLICUL NOSTRU
Ne adresăm oamenilor de business – decidenți, cu studii superioare, statut social ridicat, venituri peste medie, atât bărbați, cât și femei:
• top și middle manageri din domenii de activitate diverse;
• oficiali ai autorităților de stat;
• politicieni;
• ambasadori;
• antreprenori;
• studenți și tineri care vor să intre în mediul de business.
DOMENII DE INTERES
• AFACERI (industrie, construcții, imobiliare, fonduri europene, infrastructură, mediu, auto, sănătate, protecția consumatorului, gambling)
• POLITICĂ
• MACROECONOMIE
• INTERNAȚIONAL
• BURSE/ INVESTIȚII (acțiuni, mărfuri, asigurări, fonduri de investiții, fonduri de pensii)
• BĂNCI
• ENERGIE (energie electrică, eficiență energetică, gaze naturale, resurse naturale)
• TEHNOLOGIE (produsele viitorului, securitate cibernetică, smart city)
VALORI ȘI CREDINȚE
Vezi Politica editorială a Financial Intelligence
This website uses cookies.
Read More