International

Deţinerile străine de titluri de stat americane au atins un nivel record în martie, depăşind pentru prima dată pragul de 9 trilioane de dolari

Deţinerile străine de titluri de stat americane au atins un nivel record în martie, depăşind pentru prima dată pragul de 9 trilioane de dolari, potrivit datelor publicate vineri de Departamentul Trezoreriei SUA, citate de Reuters.

Acesta este al treilea avans lunar consecutiv, ceea ce semnalează un apetit puternic pentru datoria guvernului american, în pofida tensiunilor comerciale crescânde generate de politicile administraţiei Trump.

Valoarea totală a obligaţiunilor americane aflate în mâinile investitorilor străini a urcat la 9.050 miliarde dolari în martie, de la 8.810 miliarde în februarie, înregistrând un salt de peste 233 miliarde dolari într-o singură lună şi o creştere de aproape 12% faţă de anul trecut.
Tarifele impuse de Trump au frânat trendul în aprilie

Unii analişti avertizează însă că această tendinţă ar putea să se inverseze în aprilie, după ce pe 2 aprilie administraţia Trump a introdus un val de tarife comerciale, în special împotriva Chinei, generând o reacţie negativă pe pieţele de obligaţiuni.

Randamentul titlurilor de Trezorerie pe 10 ani a urcat cu peste 70 de puncte de bază, până aproape de 4,6%, între 3 şi 11 aprilie, semn că a avut loc o vânzare masivă, inclusiv din partea unor investitori străini.

Deşi preşedintele Trump a suspendat temporar impunerea unor noi tarife pentru o perioadă de 90 de zile, incertitudinea rămâne, iar investitorii străini ar putea rămâne reticenţi faţă de activele americane în perioada următoare.

China vinde, Japonia cumpără, iar Regatul Unit devine al doilea mare deţinător

În martie, Japonia şi-a consolidat statutul de cel mai mare creditor extern al SUA, crescându-şi deţinerile la 1.130 miliarde dolari. În schimb, China şi-a redus expunerea la 765,4 miliarde dolari, de la 784,3 miliarde în februarie, continuând un trend descendent început în 2018.

O surpriză vine din partea Regatului Unit, care a urcat pe locul al doilea în clasament, cu deţineri de 779 miliarde dolari, o poziţie care reflectă în mare parte activitatea fondurilor speculative, datorită statutului Londrei ca centru custodial important.

Fluxuri mixte pe alte segmente de active

În ceea ce priveşte fluxurile lunare, martie a adus intrări nete de 123 miliarde dolari în obligaţiuni de stat americane, faţă de 106 miliarde în februarie. Obligaţiunile corporative americane au atras şi ele 60,4 miliarde dolari din partea investitorilor străini, în timp ce agenţiile guvernamentale au înregistrat ieşiri de 10,4 miliarde.

Piaţa de acţiuni a atras 10,4 miliarde dolari, dar semnificativ mai puţin faţă de cele 24,7 miliarde din februarie.

Pe ansamblu, incluzând şi fluxurile bancare, s-a înregistrat un deficit net de capital străin de 254,3 miliarde dolari în martie, uşor mai ridicat faţă de cel din februarie (248,9 miliarde dolari). (News.ro)

 

Articole recente

Portofoliul total de credite performante acordate persoanelor juridice de Patria Bank a atins 2,13 miliarde lei, la 30 iunie, în creștere cu 16%

Patria Bank anunță că, la 30 iunie 2025, portofoliul total de credite performante acordate persoanelor…

4 minute ago

Cum un designer ucrainean l-a ajutat pe Zelensky să se îmbrace pentru întâlnirea cu Trump

Ținuta în stil militar a lui Zelensky a fost unul dintre lucrurile la care Trump…

12 minute ago

Un bărbat a tras șase gloanțe, pe terasa unui club, în centrul Capitalei

Un bărbat a tras 6 focuri de armă pe terasa unui club, miercuri dimineață, în…

o oră ago

Colliers: Vânzări record pe piața rezidențială în ultima lună cu TVA redus  

Piața rezidențială din România a accelerat puternic în iulie, înregistrând vânzări record de apartamente atât…

o oră ago

Consolidarea finanțelor publice va contribui la ajustarea deficitului balanței comerciale (Andrei Rădulescu)

de Andrei Rădulescu Pe parcursul ultimelor decenii România s-a confruntat cu persistența dezechilibrelor macroeconomice, evoluție…

3 ore ago

Tulcea – Un nou mesaj RO-ALERT pe fondul războiului din Ucraina

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis, în noaptea de marți spre miercuri, un…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More