International

Dezvoltarea industriei europene de apărare, o prioritate a președinției daneze a Consiliului UE

Prim-ministrul danez Mette Frederiksen a declarat miercuri că dezvoltarea industriei europene de apărare va fi una din prioritățile președinției semestriale a Consiliului Uniunii Europene, pe care țara scandinavă o va prelua la 1 iulie, informează EFE, potrivit Agerpres.

‘Avem exact suficient timp, motiv pentru care este prioritatea noastră ca guvern al Danemarcei și, de asemenea, ca următoare președinție rotativă’, a declarat ea în cadrul unei conferințe de presă la Berlin cu cancelarul german Friedrich Merz, în cadrul căreia a cerut ‘să se producă din ce în ce mai rapid’ armament.

O Europă capabilă să se protejeze este singura modalitate de a descuraja un potențial agresor, a afirmat ea, făcând aluzie la Rusia.

Frederiksen a denunțat faptul că Moscova nu este ‘interesată de pace’, ci că, dimpotrivă, este responsabilă pentru tensiunile din Marea Baltică, acte de sabotaj, atacuri cibernetice, atacuri hibride și încercări de a influența alegerile democratice.

Prim-ministrul danez a avertizat asupra riscului ca războiul din Ucraina să se extindă și să afecteze alte părți ale Europei și a respins poziția conform căreia nu s-a căutat dialogul cu Rusia, ceea ce, în opinia sa, s-a făcut până la sațietate în ultimii ani, însă fără succes.

‘Acum trebuie să fim capabili să ne apărăm’, a adăugat prim-ministrul danez.

Cancelarul Merz a fost de acord că Rusia reprezintă un risc pentru securitatea NATO în ansamblu și, prin urmare, a susținut necesitatea de a se conveni la următorul summit al alianței, care va avea loc luna aceasta la Haga, asupra unei creșteri ‘istorice’ a cheltuielilor pentru apărare la 5% din PIB.

‘O vom face nu pentru că guvernul american, Washingtonul sau președintele SUA o doresc, ci pentru că este în propriul nostru interes. O vom face pentru că vrem și pentru că trebuie să o facem’, a afirmat el.

Mai mult, Merz a declarat că este ‘inacceptabil’ ca Rusia să efectueze din nou bombardamente masive împotriva unor ținte civile din Ucraina și și-a exprimat așteptarea ca cel de-al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Moscovei să poată fi aprobat săptămâna viitoare.

Pe de altă parte, cancelarul german și-a reiterat sprijinul pentru Danemarca în fața aspirațiilor SUA de anexare a teritoriului arctic al Groenlandei.

‘Principiul inviolabilității frontierelor este ancorat în dreptul internațional și nu este negociabil’, a declarat Merz, în timp ce Frederiksen a subliniat încă o dată că viitorul Groenlandei poate fi decis doar de către groenlandezi.

Articole recente

Bogdan Ivan, Ministerul Energiei: Am încredere că acționarii Contrapărții Centrale vor face tot ce ține de ei pentru a operaționaliza Contrapartea Centrală; E și interesul nostru

Operaționalizarea Contrapărții Centrale (CCP) este și în interesul Ministerului Energiei, a spus, azi, Ministrul Energiei…

53 de minute ago

Multe din companiile din energie nu sunt afectate de păstrarea IMCA; Rafinăria Petromidia nu este de acord cu păstrarea IMCA 

Multe din companiile din energie nu sunt afectate de păstrarea impozitului pe cifra de afaceri,…

54 de minute ago

Ivan: Ţinta este ca preţul la energie să scadă cu 25%; sub media UE care este de 1,28 de lei pe kWh

Ministerul Energiei are în vedere cinci măsuri pe baza cărora preţul la energia electrică în…

o oră ago

Ivan: Cinci măsuri concrete pentru scăderea prețului energiei electrice pentru români

Energia reprezintă un subiect de foarte mare interes și, în urma discuțiilor demarate, au fost…

o oră ago

Bolojan: Cheltuielile de personal din administrația locală au crescut cu 10%, deși ar fi trebuit să scadă cu 5%

Cheltuielile de personal în administrația publică locală au crescut în primele șase luni ale acestui…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More