Politica

Diana Şoşoacă şi-a depus candidatura la Senat: Continuăm demersurile pentru reinstaurarea statului de drept

Europarlamentara Diana Şoşoacă, preşedinta Partidului S.O.S. România, şi-a depus, joi, candidatura pentru Senatul României la sediul Biroului Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti.

“Astăzi am depus listele pentru Senat şi Camera Deputaţilor. Conduc lista la Senat, iar la Camera Deputaţilor conduce domnul deputat Dumitru Coarnă (…). BEC are o listă a interzişilor care pot să candideze (la alegerile prezidenţiale – n.r.). Uimitor, la verificarea normală pe care a făcut-o BEM (Biroul Electoral Municipal – n.r.), Diana Iovanovici-Şoşoacă nu era interzisă să candideze la nicio funcţie a statului român. (…) În acest moment, le-am dat şah-mat. De ce? Pentru că dacă se admite candidatura, ceea ce s-a şi întâmplat, înseamnă că decizia Curţii Constituţionale este una neconstituţională. Dacă îmi resping candidatura, deşi nu sunt pe lista interzişilor de a candida, înseamnă că statul român nu mai există. În acest moment, există încălcarea separaţiei puterilor în stat, există două state paralele: un stat al CCR şi un stat al românilor care îşi doresc România independentă”, a declarat Şoşoacă, potrivit Agerpres.

Ea a adăugat că va continua demersurile pentru a fi din nou pe lista candidaţilor la europarlamentare.

“Eu sunt europarlamentar, sunt validată, îmi exercit funcţia de europarlamentar. Conform celor menţionate de ei, acest sistem, Parlamentul European, e mai presus de Parlamentul României, mai presus de Guvernul României şi e mai presus de Preşedinţia României. Deci, eu pot să fiu candidată şi validată ca europarlamentar, dar eu nu pot să fiu preşedintele României, pentru că nu sunt lăsată (…). Vom continua demersurile pentru reinstaurarea statului de drept în România şi va fi din nou şah-mat”, a afirmat Şoşoacă.

Cu această ocazie, preşedinta S.O.S. a prezentat lista completă a candidaţilor partidului la alegerile parlamentare pentru Circumscripţia 42 Bucureşti. 

Articole recente

Bessent: Acordul-cadru pentru TikTok a fost încheiat cu China, Trump și Xi îl vor finaliza vineri

SUA și China au ajuns la un acord-cadru pentru platforma de socializare TikTok, a declarat…

17 minute ago

Senat: Moțiunea simplă împotriva ministrului Educației – respinsă

Moțiunea simplă împotriva ministrului Educației, Daniel David, a fost respinsă, luni, de plenul Senatului. S-au…

22 de minute ago

Alphabet devine a patra companie din lume cu o capitalizare de piaţă de 3 trilioane de dolari, în urma unei decizii favorabile în justiţie într-un proces antitrust

Acţiunile Alphabet, compania mamă a Google, au urcat cu peste 4% luni, propulsând gigantul tehnologic…

24 de minute ago

Țările NATO care doboară drone rusești deasupra Ucrainei vor declanșa un război între alianță și Rusia – Medvedev

Politicianul a declarat că „puternica inițiativă europeană «Eastern Sentry»” l-a amuzat și a remarcat că…

3 ore ago

Serviciul rus de spionaj extern acuză UE că pregăteşte un „Maidan” în Serbia

Uniunea Europeană pregăteşte un „Maidan” în Serbia, iar actualele tulburări din ţară, la care participă…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More