Politica

„Die Presse”: Cancelarul Karl Nehammer se va răzgândi în privinţa blocării accesului României la Schengen imediat după alegerile din Austria Inferioară

Şeful guvernului, cancelarul Karl Nehammer, se va răzgândi în privinţa blocării accesului României la Schengen încă din luna februarie, imediat după alegerile din Austria Inferioară, a scris ieri jurnalistul Oliver Grimm, corespondentul „Die Presse” la Bruxelles, arătând că principalul argument pentru care o va face va fi de natură economică.

„Calea de ieşire a Austriei din dezastrul Schengen” se intitulează editorialul în care Oliver Grimm spune că „imediat după alegerile legislative din Austria Inferioară, cancelarul va trebui să se sucească în ceea ce priveşte aderarea Bulgariei şi României la Schengen”, potrivit Stirile Pro TV.

Acesta explică: „În primul rând, se presupune că şi-a dat seama până acum ce greşeală capitală a făcut pentru el şi pentru republică cu acest “nu”. Şi nu pentru că fanii bine intenţionaţi ai Europei, precum autorul acestor rânduri, au încercat să-i reamintească adevărul, calea şi frumuseţea integrării europene. Dar pentru că, până acum, aproape fiecare companie naţională care generează venituri într-una dintre cele două ţări – sau în Europa Centrală şi de Est în general -,  bani pe care guvernul de coaliţie îi impozitează apoi şi îi lasă să se scurgă asupra populaţiei sub forma unei ploi uşoare de subvenţii, trebuie să-i fi spus despre absurditatea acestei blocaj.

În România, veto-ul la Schengen a stârnit o stare de spirit anti-austriacă destul de pregnantă, dar a dat şi un impuls dezbaterii publice privind legăturile uneori dubioase dintre corporaţiile austriece şi politica românească.

În orice caz, cancelarul va avea mult de lucru în noul an pentru a le explica cetăţenilor cum va fi menţinut modelul intern de prosperitate după ce fluxurile de gaz rusesc se vor opri complet.

Nu are prea mult sens să te faci nepopular pe cele mai importante pieţe de export ale economiei naţionale într-un moment ca acesta”.

Articole recente

ANALIZĂ XTB, Claudiu Cazacu: Parisul se confruntă cu o nouă criză politică. Instabilitatea amenință economia și piețele

Franța se află, din nou, în criză guvernamentală. Căderea executivului francez, al patrulea în doi…

o oră ago

Percheziții DNA la ELCEN într-un dosar de corupție (surse); Compania colaborează cu autoritățile

Procurorii DNA efectuează, marți, percheziții în opt locații într-un dosar de corupție, printre care și…

o oră ago

UE trebuie să sporească presiunea asupra Rusiei prin sancțiuni suplimentare, subliniază Kaja Kallas în plenul PE

Uniunea Europeană trebuie să crească presiunea asupra Rusiei prin adoptarea unor sancțiuni suplimentare și prin…

2 ore ago

AUR a atacat la Curtea Consituţională patru dintre proiectele de lege din al doilea pachet pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă, marţi, că a depus la Curtea Constituţională patru sesizări…

2 ore ago

Trimisul UE pentru sancţiuni, la Washington pentru a discuta cu omologii americani despre noi sancţiuni împotriva Rusiei

Trimisul Uniunii Europene pentru sancţiuni, David O'Sullivan, s-a deplasat la Washington cu o echipă de…

2 ore ago

Concernul german Rheinmetall va furniza Ucrainei un nou sistem de apărare împotriva dronelor

Producătorul german de armament Rheinmetall va furniza Ucrainei noul sistem de apărare antiaeriană Skyranger, pentru…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More