International

Dificultăţile economice din zona euro s-au extins în martie (S&P Global)

Activitatea de producţie în zona euro s-a contractat în martie mai mult decât în februarie, cererea continuând să scadă, arată rezultatele unui sondaj publicat marţi, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, calculat de S&P Global şi considerat un bun indicator al stării de sănătate a economiei, a scăzut în martie la 46,1 puncte, de la 46,5 puncte luna precedentă, sub pragul de 50 de puncte care separă o creştere de o contracţie a economiei. Datele preliminare indicau un nivel de 45,7 puncte în martie.

Indicele care măsoară producţia, inclus în PMI, a urcat în martie la 47,1 puncte, de la 46,6 puncte luna precedentă, în timp ce datele preliminare indicau un nivel de 46,8 puncte.

“Datele sunt destul de descurajante, în ultimele opt luni industria a crescut gradual, dar încă este la un nivel redus. Progresele încă nu se materializează, pe fondul performanţelor sub aşteptări din principalele economii ale zonei euro: Germania şi Franţa”, a apreciat Cyrus de la Rubia, economist şef la Hamburg Commercial Bank.

Comenzile noi au scăzut pentru a 23-a lună, chiar dacă fabricile au avut cel mai rapid ritm de reducere a preţurilor din noiembrie. Orice semn al atenuării presiunilor inflaţioniste va fi bine primit de Banca Centrală Europeană, care încearcă să readucă inflaţia la ţinta de 2%, scrie Reuters.

În plus, fabricile din zona euro şi-au redus personalul din nou, deşi directorii se aşteaptă la o îmbunătăţire a producţiei în viitor. Indicatorul privind viitoarea producţie a urcat în martie la 57,4 puncte, de la 57,1 puncte luna precedentă, ajungând la cel mai ridicat nivel din aprilie 2023.

Zona euro a evitat recesiunea la finalul anului trecut, iar economiştii se aşteaptă la un avans de doar 0,1% în primul trimestru, iar pe ansamblul anului la o creştere de 0,5%.

Articole recente

Baerbock vede un rol potenţial pentru forţele ONU de menţinere a păcii în Ucraina

Preşedinta Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock, a afirmat că forţele ONU de menţinere a…

2 ore ago

Dronele ucrainene lovesc o importantă rafinărie de petrol rusă din regiunea Leningrad

Dronele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Kirishi din regiunea Leningrad, Rusia, în noaptea de…

3 ore ago

O dronă ucraineană a lovit o fabrică chimică din regiunea Perm Krai din Rusia, la 1.800 km de graniță, potrivit presei

O dronă ucraineană a lovit fabrica Metafrax Chemicals din regiunea Perm Krai din Rusia în…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More