Burse/Investitii

Digi a raportat un profit net de 3,6 milioane de euro în trimestrul II, în scădere cu aproape 85%

Digi a raportat un profit net de 3,6 milioane de euro în trimestrul II din acest an, comparativ cu 23,8 milioane de euro în aceeaşi perioadă din 2021, reprezentând o scădere de 84,87%, conform unui raport transmis vineri Bursei de Valori Bucureşti, potrivit Agerpres.

Veniturile companiei (cu excepţia veniturilor între segmente şi alte venituri) pentru perioada de trei luni încheiată la 30 iunie 2022 au fost de 370,4 milioane euro, faţă de 310,9 milioane euro pentru perioada de trei luni încheiată la 30 iunie 2021, o creştere de 19,1%. Veniturile companiei (cu excepţia veniturilor între segmente şi alte venituri) pentru perioada de şase luni încheiată la 30 iunie 2022 au fost de 731,1 milioane euro, faţă de 608,8 milioane euro pentru perioada similară a anului trecut, o creştere de 20,1%.

Veniturile din România pentru trimestrul II au fost de 245,4 milioane euro, prin comparaţie cu 220,2 milioane euro pentru perioada de trei luni încheiată la data de 30 iunie 2021, o creştere de 11,4%.

Cheltuielile de exploatare în cel de-al doilea trimestru au fost de 341,3 milioane euro, în comparaţie cu 260,6 milioane euro pentru perioada de trei luni încheiată la data de 30 iunie 2021, ceea ce reprezintă o creştere de 31%. Cheltuielile de exploatare pentru perioada de şase luni încheiată la 30 iunie 2022 au fost de 658,5 milioane euro, în urcare cu 27,1%.

Cheltuielile de exploatare din România pentru perioada de trei luni încheiată la data de 30 iunie 2022 au fost de 136,8 milioane euro, reprezentând o creştere de 18,3%.

Operațiunile din România au înregistrat rezultate solide, atingând 14.7 milioane RGU, în creștere cu 9,6% de la an la an, cu o contribuție remarcabilă pe segmental serviciilor mobile și a celor fixe. Numărul utilizatorilor de telefonie mobilă a crescut cu 15,8% în comparație cu aceeași perioadă a anului anterior, ajungând la 4.5 milioane. Totodată, ne-am menținut poziția de lider în ceea ce privește portabilitatea numerelor de telefonie mobilă.  Pe segmentul serviciilor de internet fix, numărul utilizatorilor a crescut cu 11,9% și a atins un total de 4 milioane, iar al clienților Pay-TV a ajuns la 5.3 milioane.

Operațiunile din Spania se mențin, de asemenea, pe un trend ascendent. Veniturile s-au majorat cu 39.2% de la an la an, ajungând la 118.2 milioane de Euro, evoluție determinată de creșterea cu 29% a clienților de telefonie mobilă și cu 102% a  celor de servicii fixe. De asemenea, numărul utilizatorilor de telefonie mobilă a atins 3.4 milioane, iar al celor de internet fix 658.000. Operațiunile din Italia au înregistrat vânzări de 6,9 milioane de Euro, o creștere de 15% comparative cu T2 2021, în timp ce numărul de utilizatori de telefonie mobilă se ridică la 354.000.

În luna iunie, filiala românească RCS & RDS S.A., prin intermediul unui joint-venture cu Citymesh NV, parte a grupului Cegeka IT, a câștigat drepturile de utilizare a spectrului de frecvențe mobile, pentru un preț total de 114.330 milioane de Euro, în urma participării la o licitație organizată de Institutul Belgian pentru Servicii Poștale și Telecomunicații („BIPT”).

Serghei Bulgac, CEO al Digi Communications, a declarat: „Grupul DIGI a înregistrat rezultate solide în al doilea trimestru al anului 2022, cu performanțe pozitive obținute pe toate piețele în care activăm. Am continuat să ne extindem portofoliul de clienți și veniturile pe segmentele de servicii mobile și fixe, deși ne-am confruntat cu o situație economie delicată într-un context internațional incert.

Totodată, suntem încântați să începem un nou capitol în dezvoltarea noastră – deschiderea operațiunilor din Belgia în cadrul unui joint-venture cu Citymesh NV și ne propunem să aducem pe piața belgiană serviciile noastre atractive și competitive.”

Digi Communications N.V. este compania mamă a operatorului de comunicaţii electronice RCS & RDS, liderul pieţei de internet, pay-tv şi servicii convergente din România, cu operaţiuni în Spania, Italia şi prezenţă în Portugalia.

Articole recente

Dronele ucrainene lovesc o importantă rafinărie de petrol rusă din regiunea Leningrad

Dronele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Kirishi din regiunea Leningrad, Rusia, în noaptea de…

39 de minute ago

O dronă ucraineană a lovit o fabrică chimică din regiunea Perm Krai din Rusia, la 1.800 km de graniță, potrivit presei

O dronă ucraineană a lovit fabrica Metafrax Chemicals din regiunea Perm Krai din Rusia în…

42 de minute ago

Zelenski: Drona a pătruns 10 kilometri în teritoriul românesc şi a operat în spaţiul aerian al NATO timp de 50 de minute. Este o extindere evidentă a războiului de către Rusia

Preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat sâmbătă seara, într-o postare pe X, că drona interceptată de…

47 de minute ago

Ucraina a lovit unul dintre cele mai mari complexe de rafinare a petrolului din Rusia

O dronă ucraineană s-a prăbuşit sâmbătă peste unul dintre cele mai mari complexe de rafinare…

54 de minute ago

China deschide anchete privind discriminarea şi dumpingul împotriva cipurilor americane, înaintea noilor negocieri comerciale

Ministerul Comerţului din China a anunţat sâmbătă lansarea a două investigaţii împotriva Statelor Unite, cu…

o oră ago

Australia va investi 6,8 miliarde de euro într-un şantier naval pentru submarine nucleare

Australia va investi echivalentul a 6,8 miliarde de euro pentru a face unul dintre şantierele…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More