Burse/Investitii

Digi Communications raportează un profit net de 8,7 milioane euro, în trimestrul I, în scădere cu 66%

Digi Communications raportează un profit net de 8,7 milioane euro, în trimestrul I, în scădere cu 66% față de la 31 martie 2024, potrivit raportului transmis Bursei de Valori București.

De asemenea, Digi Communications N.V. raportează pentru primul trimestru din 2025 venituri consolidate de 532 milioane euro, în creștere cu 19% față de T1 2024. EBITDA ajustată pentru T1 2025 a fost de 171 milioane euro (+4,6% față de aceeași perioadă a anului precedent), iar EBITDA ajustată excluzând impactul IFRS 16 a atins 140,4 milioane de euro (+0,4% față de T1 2024). Acest început de an reflectă o creștere puternică pe piețele strategice cheie, potrivit unui comunicat.

Serghei Bulgac, CEO al Digi Communications, a declarat: „Ne bucură creșterea continuă înregistrată pe toate piețele în care suntem prezenți, atât în cele tradiționale, precum România și Spania, cât și în cele noi, Portugalia și Belgia. Acest prim trimestru aduce cea mai mare creștere organică în ceea ce privește RGUs, depășind 1 milion de utilizatori pentru întregul Grup. În Spania, am depășit câteva praguri importante în primul trimestru al anului 2025: 6 milioane de utilizatori de servicii de telefonie mobilă, 2 milioane de abonați la internet fix și peste 9 milioane de utilizatori în total. Totodată, noile noastre piețe înregistrează deja evoluții promițătoare, iar noi rămânem dedicați creării de valoare pe termen lung în acestea. În urma rezultatelor istorice obținute în 2024, susținerea puternică din partea investitorilor ne întărește încrederea în strategia și capacitatea noastră de execuție. Pe măsură ce ne continuăm extinderea și consolidarea prezenței la nivel european, considerăm la fel de important să oferim randamente atractive acționarilor noștri. Prin urmare, în concordanță cu angajamentul asumat de a crește anual dividendul de la momentul listării, suntem încântați să propunem un dividend brut de 1,35 lei pe acțiune pentru exercițiul financiar 2024.”

În T1 2025, Digi a continuat să înregistreze creșteri pe întreg portofoliul de servicii, la aproape 29 milioane de acorduri generatoare de venit (RGU) în România, Spania, Italia și Portugalia. Aceasta înseamnă o creștere de 17% față de T1 2024 pe o bază absolută.

Segmentul de servicii de telefonie mobilă se evidențiază prin generarea celui mai mare număr de RGU în cadrul portofoliului Grupului, reprezentând 47% din totalul RGU-urilor pe cele patru piețe. Continuând tendința din trimestrele precedente, în T1 2025 segmentul de servicii de telefonie mobilă a ajuns la 13,5 milioane de RGU, în creștere cu 18%, acoperind clienți din România, Spania, Italia și Portugalia.

În România, segmentul de servicii de telefonie mobilă a ajuns la 6,8 milioane de RGU, în creștere cu 13% comparativ cu T1 2024. Serviciile de internet fix (broadband) au înregistrat o majorare de 7% în T1 2025, față de T1 2024, ajungând la 5 milioane RGU, în timp ce segmentul Pay-TV (cablu și satelit) a crescut cu 3% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 5,9 milioane RGU. Împreună cu serviciile de telefonie fixă, numărul total de RGU pe piața din România a atins 18,5 milioane în T1 2025, în creștere cu 7% față de T1 2024.

În Spania, operațiunile au continuat performanța puternică în T1 2025, cu o creștere de 29% a numărului de utilizatori de servicii fixe, internet și telefonie mobilă față de T1 2024, ajungând la 9 milioane RGU. Utilizatorii de telefonie mobilă au crescut cu 25%, până la 6,2 milioane RGU, iar numărul clienților de internet fix (broadband) a avansat cu 39%, ajungând la 2,1 milioane.

În Italia, utilizatorii de telefonie mobilă au crescut cu 15% față de anul anterior, până la 501 mii RGU, la finalul T1 2025.

În Portugalia, Digi Communications și-a lansat operațiunile comerciale pe 4 noiembrie 2024, oferind o gamă completă de servicii de telecomunicații, inclusiv internet prin fibră optică, servicii de voce și date mobile (2G/4G/5G), televiziune și telefonie fixă. La finalul T1 2025, operațiunile din Portugalia au totalizat 755 de mii RGU, dintre care 389 de mii în segmentul mobil și 137 de mii de utilizatori de internet fix.

Digi Communications N.V. este compania mamă a operatorului de telecomunicații Digi Romania, liderul pieței de televiziune cu plată și servicii convergente de bandă largă din România, cu operațiuni în Spania, Italia, Portugalia și Belgia. Digi Communications NV este o companie publică listată pe Piața Principală a Bursei de Valori București.

Articole recente

Înființarea unei companii în Dubai: Ce trebuie să știe antreprenorii în 2025

***Articol redactat de către av. Paul-George Căta, avocat partener Al Safar & Partners Advocates &…

36 de minute ago

Ciucu, întrebat despre o candidatură la Primăria Capitalei: Vreau să văd că Guvernul îşi asumă o dată a alegerilor

Prim-vicepreşedintele PNL, Ciprian Ciucu, a declarat marţi că vrea ca Guvernul să-şi asume o dată…

51 de minute ago

Pîslaru: Până la sfârşitul lunii august aştept o prezentare privind achiziţia de microbuze şcolare electrice

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor europene, Dragoş Pîslaru, a anunţat, marţi, că aşteaptă, la sfârşitul lunii…

o oră ago

Dandea (Cartel Alfa): Propunem un comision fix pentru fondurile de plată a pensiilor; nu vă lăsaţi păcăliţi de un comision mic pe active

Un comision pe active este ceea ce matematicienii numesc ''problema numerelor mici'' şi chiar dacă…

o oră ago

Lavrov: Întâlnirea Putin-Zelenski necesită o pregătire “minuţioasă”; un acord de pace trebuie să ţină cont de “interesele de securitate” ruse

O întâlnire între preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski trebuie să fie…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More