Burse/Investitii

Dintre cele două dividende propuse (21,66 lei/acțiune şi 37,89 lei/acțiune), acţionarii Transgaz l-au aprobat pe cel mai mic (21,66 lei/acțiune)

Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Societății Naționale de Transport Gaze Naturale “Transgaz”  a aprobat, astăzi, dividendul brut pe acțiune în valoare de 21,66 lei/acțiune, aferent anului financiar 2018 și a datei de 16 iulie 2019 că dată a plății dividendelor. Tot astăzi, acţionarii TGN nu au aprobat dividendul brut pe acțiune în valoare de 37,89 lei/acțiune, aferent anului financiar 2018.

Acţionarii au decis repartizarea profitului net al exercițiului financiar 2018, după cum urmează:

–   Dividende cuvenite acționarilor                                                255.021.461,04 lei

–    Profit destinat constituirii surselor proprii de finanțare          240.653.646,96 lei

Participarea salariaților la profit conform prevederilor art. 141 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul SNTGN Transgaz SA, în vigoare, este în sumă de 14.278.572 lei.

Acţionarii TGN  nu au aprobat repartizarea profitului net al exercițiului financiar 2018, după cum urmează:

   – dividende cuvenite acționarilor                                                446.107.597 lei

   – profit destinat constituirii surselor proprii de finanțare             49.567.511 lei

Conform TGN, aprobarea este condiționată de realizarea programului de investiții pe anul în curs. În situația în care SNTGN TRANSGAZ S.A. nu realizează programul de investiții aferent anului 2019 până la finele acestui an, societatea are obligația de a convoca Adunarea Generală a Acționarilor în vederea redistribuirii și virării ca dividende, până la finele anului 2019, a profitului repartizat și neutilizat pentru investiții, până la concurența sumei ce reprezintă 90% din profitul anului 2018.

Totodată, acţionarii solicită conducerii administrative și executive a Societății transmiterea către acționari, până la dată de 30.09.2019, a unui raport cu privire la gradul de îndeplinire a programului de investiții.

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (3), alin. (41), precum și art. 3 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital majoritar de stat, precum și la regiile autonome, cu modificările și completările ulterioare, conducerea operatorului economic are următoarele obligații:

a) înștiințarea Ministerului Economiei – D.P.A.P.S., în termen de 3 zile de la data aprobării repartiției profitului, asupra cuantumului dividendelor de virat, în vederea înregistrării acestei creanțe în contabilitatea D.P.A.P.S.;
b) virarea către acționari a dividendelor cuvenite, în termen de 60 de zile de la termenul prevăzut de lege pentru depunerea situațiilor financiare anuale;
c) în cazul nerespectării termenului prevăzut la art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 64/2001, se datorează dobânda penalizatoare conform art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

SNTGN TRANSGAZ S.A. va întreprinde toate demersurile necesare în vederea respectării prevederilor art. 43 din Ordonanță de urgență nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare.

Articole recente

Drone neutralizate în spaţiul aerian al Poloniei/ Premierul Tusk: L-am informat pe Secretarul General al NATO cu privire la situația actuală

Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…

o oră ago

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat sub control judiciar de DNA și are interdicția de a-și exercita funcția

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat, marți seara, sub control judiciar de DNA…

2 ore ago

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice de mari dimensiuni "Ghost Shark",…

2 ore ago

Qatar afirmă că va continua să joace rolul său de mediator în Gaza în ciuda atacului israelian

Qatarul va continua să medieze în războiul din Fâşia Gaza, în ciuda unui atac israelian…

2 ore ago

Şeful Energiei din SUA critică ţinta de emisii ”net zero” până în 2050: ”Un dezastru colosal”

Secretarul american al Energiei, Chris Wright, a calificat obiectivul de atingere a neutralităţii climatice până…

2 ore ago

O delegaţie a Congresului american vizitează China

O delegaţie a Congresului Statelor Unite urmează să viziteze China, pentru prima dată din 2019,…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More