Tehnologie

Dinu Bumbăcea, Deloitte: „Ne așteptăm ca anul acesta soluțiile bazate pe inteligența artificială să se extindă și în România”

Este de așteptat ca influența geopolitică a unei țări să nu mai fie măsurată prin prisma puterii militare, ci prin capacităţile sale tehnologice, potrivit Deloitte

Rețelele de generația a cincea (5G) vor fi lansate în 2019 și se vor extinde la scară largă, oferind o conexiune mai bună consumatorilor și companiilor și aducând noi oportunități de dezvoltare pentru industria de telecomunicații, potrivit celei de-a 18-a ediții a studiului Deloitte Previziuni în Tehnologie, Media & Telecomunicații (TMT). Studiul urmărește zece teme care vor duce la transformări majore atât pentru mediul de afaceri, cât și pentru consumatorii din întreaga lume în următorii cinci ani, potrivit experților în aceste domenii.

Conform studiilor recente, operatorii de telefonie mobilă se așteaptă ca investițiile pentru implementarea tehnologiei 5G să aibă o valoare similară cu cheltuielile actuale alocate pentru tehnologia 4G, în principal ca urmare a investițiilor pe care le-au făcut deja pentru dezvoltarea rețelelor. Luând în considerare faptul că 72 de operatori din toată lumea au testat tehnologia 5G în 2018, Deloitte preconizează că aproximativ 50 de operatori vor lansa servicii 5G până în anul 2020 cel puțin în anumite zone, în special în orașe mari. În ceea ce privește terminalele 5G, Deloitte estimează că aproximativ 20 de furnizori vor lansa în 2019 echipamente compatibile 5G și vor vinde aproximativ un milion de unități.

Difuzoarele inteligente cu asistenți vocali digitali integrați vor deveni cele mai vândute dispozitive conectate la nivel global în 2019, cu vânzări estimate de peste 164 de milioane de unități până la finalul anului. Această evoluție va crește numărul global de produse de acest tip la 250 de milioane, iar industria va ajunge la o valoare de șapte miliarde de dolari.

Studiul estimează și o creștere a gradului de utilizare a soluțiilor software și a serviciilor în cloud bazate pe inteligență artificială (artificial intelligence – AI). În 2019, 70% dintre companiile din întreaga lume vor avea abilități bazate pe AI, prin soluții software în cloud, iar 65% vor crea aplicații AI utilizând servicii de dezvoltare bazate pe cloud. Până în 2020, rata de penetrare a software-ului bazat pe AI va ajunge la aproximativ 87%, în timp ce serviciile de dezvoltare bazate pe AI în cloud vor atinge 83%.

Ne așteptăm ca anul acesta soluțiile bazate pe inteligența artificială să se extindă și în România, pe măsură ce organizațiile au acces mai facil la tehnologii avansate. O parte dintre clienții noștri implementează deja proiecte care să le permită să beneficieze de cele mai bune și inovatoare aspecte ale revoluției AI, care continuă să schimbe radical felul în care trăim, facem afaceri, lucrăm, călătorim, comunicăm sau ne petrecem timpul liber”, declară Dinu Bumbăcea, Partener coordonator Consultanță, Deloitte România.

Analizând tendințele tehnologice din 2019, studiul subliniază impactul pe care machine learning îl va avea asupra tuturor domeniilor, de la difuzoarele inteligente până la servicii cloud bazate pe inteligență artificială.

Deloitte estimează că în anul 2019, pe lângă aceste noi tendințe în domeniul tehnologic, vom asista la o expansiune a celor actuale, cum este cazul imprimantelor 3D, care vor deveni mai accesibile, al sistemelor de calcul cuantic, care ar putea începe să concureze vechile sisteme de calcul. De asemenea, este de așteptat ca influența geopolitică a unei țări să nu mai fie măsurată prin prisma puterii militare, ci prin capacităţile sale tehnologice.

Articole recente

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

49 de minute ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

53 de minute ago

Belgia: Străzile din Bruxelles ar putea fi patrulate de soldaţi, din aprilie 2026, în încercarea de a combate violenţa legată de droguri

Patrule de soldaţi ar putea începe să circule pe străzile capitalei belgiene începând cu 8…

58 de minute ago

Buzoianu: Vom avea un director interimar la ANAR, cu mandat clar de reorganizare; este vorba de Florin Ghiţă

Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…

o oră ago

Zelenski: Garanţiile de securitate trebuie să fie finalizate cât mai curând posibil

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…

o oră ago

Nazare: Decizia Moody’s este o nouă confirmare a faptului că Guvernul României a luat măsurile corecte pentru a stabiliza traiectoria fiscal-bugetară a țării noastre

Decizia Moody’s de a reconfirma ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la Baa3 pentru datoria…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More