Directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, a transmis acum câteva minute că dorește să explice contextul afirmației din această dimineață într-o discuție telefonică din presă.
“A fost un moment de lipsă de concentrare pe fondul oboselii acumulate după o noapte petrecută la serviciu, sub nicio formă nu vreau să se înțeleagă că aș fi indiferent la disconfortul pasagerilor”, explică Vizante.
Directorul CFR Călători asigură toți pasagerii că, mai ales în situații dificile, compania a depus și depune toate eforturile pentru a depăși dificultățile survenite cât mai rapid.
În această dimineaţă, directorul CFR, Ovidiu Vizante, a reacţionat, iritat, la Antena 3, când a fost întrebat de ce nu s-a găsit o soluție pentru cei 30 de copii care au stat opt ore azi noapte într-un tren blocat în câmp: „Și de ce mă întrebați pe mine? Noi am pus la dispoziția CFR-ului această locomotivă. Dacă a fost un pom căzut pe linie, locomotiva nu poate, din păcate, sări peste pom. Eu vă spun ce informații am eu. Încercați să vorbiți cu responsabilii, cei care conduc circulația. (…) Încercați dumneavoastră să găsiți la ora aceea soluții! Încercați să găsiți transbordare la ora 00:00, la 1.000 de călători, câți sunt într-un tren. (…) Eu sunt în funcție, eu iau deciziile. De ce trebuie să veniți dumneavoastră să îmi spuneți ce trebuia să fac dacă vă spun că nu se putea face?” .
Întrebat dacă au primit călătorii măcar apă cât au stat în câmp, directorul CFR a răspuns halucinant: „Vor primi când ajung la București”.
Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a spus la Antena 3 că Ovidiu Vizante nu a dormit toată noaptea și a lucrat pentru a găsi soluții în vederea remedierii situației.