Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzBjørn Kjos / Sursa foto: norwegian.com
Bjorn Kjos, fost pilot de vânătoare, a demisionat joi, după 17 ani, din funcţia de director general al Norwegian Air, compania norvegiană low-cost pe care a co-înfiinţat-o, transmit DPA şi Reuters.
În urma demisiei, CFO Geir Karlsen a fost desemnat CEO interimar al Norwegian Air, potrivit unui comunicat de presă al companiei.
Kjos a ajutat la transformarea micuţei companii aeriene cu sediul într-o baracă de prefabricate de la marginea aeroportului Oslo în al treilea operator low-cost din Europa după numărul de pasageri.
Norwegian Air şi-a mărit numărul de zboruri transatlantice, iar vara trecută s-a confruntat cu dificultăţi în privinţa numărului de piloţi disponibili şi a trebuit să ia în leasing mai multe avioane. Extinderea a dus la datorii ridicate şi pierderi, astfel încât compania a trebuit să obţină de la acţionari trei miliarde de coroane norvegiene (350 milioane de dolari) anul acesta.
“Sunt încrezător că board-ul va găsi cel mai bine calificat succesor pentru a conduce următoarele capitole din istoria Norwegian, alături de o echipă de conducere de top”, a declarat Kjos, în vârstă de 72 de ani.
De asemenea, Norwegian Air a raportat rezultate financiare peste aşteptări în trimestrul doi: profit net de 82,8 milioane de coroane norvegiene, în timp ce analiştii se aşteptau la 76,2 milioane de coroane norvegiene, potrivit Agerpres.
Săptămâna trecută, IAG – proprietarul operatorilor aerieni British Airways, Iberia şi Aer Lingus – a anunţat vineri că nu este interesat de preluarea Norwegian Air, după ce presa din Spania a anunţat că acesta va face o ofertă pentru compania norvegiană low-cost.
“Am declarat de câteva ori în ultimele luni că nu mai suntem interesaţi de Norwegian Air. Nimic nu s-a schimbat”, a precizat un purtător de cuvânt al IAG.
În ianuarie, IAG anunţase că nu va face o ofertă pentru Norwegian şi intenţionează să-şi vândă participaţia de 3,93% deţinută la operatorul aerian norvegian.
Citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, site-ul spaniol de ştiri OKdiario anunţa că în următoarele două săptămâni IAG va face o ofertă pentru Norwegian Air.
Şi grupul german Lufthansa şi-a exprimat recent interesul faţă de preluarea Norwegian Air, în condiţiile în care Eurowings, subsidiara Lufthansa, este deja a treia mare companie aeriană low-cost din Europa.
O altă firmă interesată de Norwegian Air este Ryanair, cea mai mare companie low-cost din Europa, care a abordat anul trecut Norwegian Air cu propunerea de a prelua 20% din operatorul norvegian.
Conform analiştilor, preluarea Norwegian Air este estimată la trei miliarde de dolari.
Economia României ar urma să crească gradual, pe fondul necesarei consolidări fiscale, care este esenţială…
Diana Coroabă, Partener PwC România, Ana Maria Iordache, Partener D&B David și Baias, Anca Lungeanu, Senior Manager…
Noua conducere ANAF a început în forță. Doar că forța asta s-a prăbușit spectaculos într-o…
În fiecare an, a doua zi de vineri din luna septembrie, consacrată ca Ziua Gazistului,…
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă că niciodată nu va fi de acord cu vaccinarea obligatorie.…
Programul de răscumpărare gigant, de până la 20% din companie, propus de One United Properties,…
This website uses cookies.
Read More