Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzAlbert Bourla Pfizer
Directorul executiv al Pfizer Inc, Albert Bourla, a vândut, luni, acţiuni ale companiei în valoare de 5,56 milioane de dolari, în aceeași zi în care Pfizer a raportat rezultate pozitive cu privire la vaccinul său experimental COVID-19, potrivit Reuters .
Compania a declarat miercuri că vânzarea face parte dintr-un plan de tranzacționare preanunțat, adoptat în 19 august.
Bourla a vândut 132.508 acţiuni la un preţ mediu de 41,94 dolari pe acţiune, în valoare de aproape 5,6 milioane dolari, conform documentelor depuse la autoritate de reglementare.
„Vânzarea acestor acțiuni face parte din planificarea financiară personală a Dr. Bourla și un plan prestabilit (10b5-1), care permite, conform regulilor SEC, acționarilor majori și persoanelor din interiorul corporațiilor cotate la bursă să tranzacționeze un număr prestabilit de acțiuni la un moment prestabilit ”, a spus Pfizer.
„Prin administratorul planului nostru de acțiuni, Dr. Bourla a autorizat vânzarea acestor acțiuni pe 19 august 2020, cu condiția ca acțiunile să fie cel puțin la un anumit preț”.
Vânzarea a reprezentat 61,8% din acţiunile deţinute atât direct, cât şi indirect de Bourla. El deţine încă 81.812 de acţiuni, direct şi indirect, arată documentele.
“După o prezenţă de peste 25 de ani în companie, Albert deţine o cantitate substanţială de acţiuni Pfizer în cadrul planurilor noastre de economii calificate şi necalificate. ”Acum deţine de nouă ori salariul său în acţiuni Pfizer, după vânzarea săptămâna aceasta”, a declarat un purtător de cuvânt al Pfizer într-o declaraţie.
Potrivit raportului financiar al companiei din 2019, Bourla, care a devenit CEO la 1 ianuarie 2019, a fost plătit cu un salariu de bază de 1,65 milioane de dolari începând cu 1 aprilie. De nouă ori acel salariu ar reprezenta acţiuni în valoare de aproximativ 15 milioane de dolari.
Bourla nu este primul director din sectorul farmaceutic sau de biotehnologie care a încasat câştiguri din vânzarea de acţiuni deţinute la compania sa în timpul pandemiei. Primii cinci directori ai companiei de biotehnologie Moderna, care are în curs de dezvoltare un alt vaccin Covid-19, au vândut în acest an acţiuni în valoare de peste 80 de milioane de dolari, în urma creşterii preţului acestora cu peste 300%, de la 1 ianuarie, a informat Stat News mai devreme în acest an.
Dar Moderna, spre deosebire de Pfizer, a acceptat bani de la guvernul SUA pentru a ajuta la finanţarea cercetării şi dezvoltării vaccinului Covid-19 prin programul Operation Warp Speed, prin care administraţia Trump susţine aducerea rapidă pe piaţă a unui vaccin şi a produselor terapeutice.
Pfizer a participat la Operaţiunea Warp Speed acceptând bani pentru achiziţionarea şi distribuirea dozelor de vaccin, dar finanţarea federală nu s-a îndreptat spre dezvoltarea vaccinului.
Şi, în timp ce acţiunile Moderna au crescut anul acesta în timpul pandemiei, acţiunile Pfizer au scăzut cu peste 2% de la 1 ianuarie. Nu este clar cât profit va genera vaccinul.
Cu toate acestea, Jay Clayton, preşedintele Comisiei pentru bursă şi valori mobiliare (SEC), a avertizat directorii să nu vândă acţiuni pe fondul volatilităţii pandemiei, deoarece ar putea crea o imagine proastă
Vaccinul împotriva covid-19 al Pfizer şi Biontech este ”eficient 90%”, au anunţat luni cele două laboratoare, în urma primei analize intermediare a testului lor, aflat în faza a treia, ultima înaintea unei omologări, relatează AFP, potrivit news.ro.
Această ”eficienţă de vaccinare” a fost măsurată prin compararea numărului de participanţi infectaţi cu noul coronavirus în grupul care a primit vaccinul şi în cel care a primit un placebo, ”la şapte zile de la a doua doză” şi la 28 de zile de la prima doză, anunţă într-un comunicat comun Pfizer şi Biontech.
Acțiunile companiei au crescut cu până la 15%, pentru a se tranzacționa luni la un nivel maxim de 41,99 USD.
Operatorul bursier european Euronext a depus o ofertă voluntară pentru achiziţionarea tuturor acţiunilor Bursei din…
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) informează publicul cu privire la apariția unui cont fals de…
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, în cadrul unei vizite efectuate…
Trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a început joi o vizită în…
Guvernul a corelat joi, prin hotărâre, dispozițiile normelor metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea…
Numirile făcute în consiliile de administraţie ale companiilor de stat sunt provizorii, niciuna pe indemnizaţie…
This website uses cookies.
Read More