Categories: Fără categorie

Directorul NASA se declară îngrijorat de viitoarea staţie spaţială a Chinei

Directorul NASA s-a declarat miercuri îngrijorat de posibilitatea ca Statele Unite “să cedeze teren” în faţa Chinei în domeniul spaţial dacă niciun proiect privat nu va înlocui Staţia Spaţială Internaţională (ISS), care va ajunge peste câţiva ani la finalul ciclului ei de funcţionare, în contextul în care autorităţile de la Beijing intenţionează să lanseze pe orbită o staţie proprie, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Există un lucru care mă îngrijorează. China este pe cale să construiască cu mare rapiditate ceea ce reprezentanţii ei numesc ‘staţia spaţială internaţională chineză'”, a declarat Jim Bridenstine, administratorul general al NASA în timpul unei audieri în faţa Congresului american.

“Ei (chinezii, n.r.) sunt pe cale să o promoveze foarte repede în rândul tuturor partenerilor noştri internaţionali, în care noi am investit atât de mult. Ar fi tragic, după tot acest timp şi după atât de multe eforturi, să abandonăm orbita terestră joasă şi să cedăm acest teritoriu”, a adăugat el.

ISS, asamblată începând din 1998 de Statele Unite şi de Rusia în parteneriat cu Canada, Uniunea Europeană şi Japonia, urmează să fie scoasă din funcţiune până în 2030.

NASA nu doreşte să o înlocuiască cu o altă staţie, dar şi-ar dori să păstreze o prezenţă americană pe orbita terestră joasă (ISS se află la o altitudine de aproximativ 400 de kilometri) graţie sectorului privat, pentru care NASA ar fi un simplu client.

Din punct de vedere strategic, Statele Unite şi-ar păstra astfel o prezenţă pe orbita terestră joasă, în timp ce ar dedica majoritatea bugetului său unor misiuni spaţiale pe Lună, pe Marte şi unor explorări ale altor corpuri cereşti mai îndepărtate.

Însă rentabilitatea unui astfel de proiect pentru companiile investitoare rămâne de dovedit, iar Jim Bridenstine a cerut mai multe fonduri de la Congresul american pentru a contribui la programul de “comercializare” a orbitei terestre joase. Pentru moment, politicienii din Congres au reticenţe în această privinţă.

Viitoarea staţie chineză, Tiangong, va fi mai mică decât ISS şi ar trebui să fie lansată pe orbită în jurul anului 2022, potrivit agenţiei de presă Xinhua, care a raportat anul trecut că mai multe ţări ar dori să se asocieze acestui proiect prin expedierea pe orbită a unor experimente ştiinţifice, iar printre statele interesate s-ar afla Franţa, Germania, Japonia, Peru şi Kenya.

Articole recente

Petrolul crește cu aproape 2% după atacul israelian în Qatar

Prețul petrolului a crescut cu peste un dolar pe baril marți, după ce armata israeliană…

30 de minute ago

Pîslaru: În 2025, nu există risc de pierdere de fonduri europene; lucrurile nu arată rău deloc nici pentru 2026 (interviu Agerpres)

Obiectivul Guvernului este să atragă peste 20 de miliarde de euro din PNRR, iar în…

33 de minute ago

Adrian Câciu: Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter!

Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter,…

52 de minute ago

România primește a doua cea mai mare alocare financiarã, de 16,68 mld. EUR, în cadrul programului SAFE, pentru a-și consolida capacitatea de apãrare

Comisia Europeanã alocã României suma de 16,68 miliarde de euro, prin intermediul noului instrument financiar…

o oră ago

Sorin Grindeanu: Mecanismul prin care s-a folosit fondul de rezervă a fost propus de ministrul Finanţelor

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, că, în fostul guvern, mecanismul prin…

o oră ago

Qatar condamnă cu fermitate “atacul laș al Israelului”; „Israelul își asumă întreaga responsabilitate”: Netanyahu

Declarația de condamnare a Qatarului, în întregime Mai jos se află textul integral al condamnării…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More