International

Discuţii ruso-chineze: Moscova doreşte ca Rusia şi China să fie unite în faţa Occidentului

Şeful puternicului Consiliu de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev, i-a transmis marţi, la Moscova, celui mai înalt responsabil al diplomaţiei chineze, Wang Yi, că relaţiile cu China sunt o prioritate a politicii externe a Rusiei, iar cele două ţări trebuie să fie unite în faţa Occidentului, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

“În contextul campaniei pe care Occidentul colectiv o duce pentru a izola Rusia şi China, aprofundarea în continuare a cooperării şi interacţiunii ruso-chineze pe scena internaţională este de o importanţă specială”, a declarat Nikolai Patruşev, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin. El i-a spus de asemenea demnitarului chinez că Moscova susţine poziţia Chinei cu privire la Taiwan, Hong Kong şi Xinjiang.

Sosit în capitala rusă într-un turneu european care a mai cuprins Roma, Budapesta şi (Conferinţa de Securitate de la) Munchen, Wang Yi urmează să se întâlnească la Moscova de asemenea cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, printre alte teme pe agenda discuţiilor fiind şi războiul din Ucraina. Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, responsabilul chinez ar putea avea o întrevedere şi cu preşedintele rus.

Vizita lui Wang Yi la Moscova survine cu trei zile înaintea împlinirii unui an de la începutul campaniei militare ruse în Ucraina şi în contextul relaţiilor tensionate ale Chinei cu Occidentul, mai ales cu Statele Unite, care au transmis luni Beijingului, prin vocea secretarului de stat Antony Blinken, că dacă va furniza arme Rusiei va avea “o adevărată problemă în relaţiile sale cu multe alte ţări, nu doar cu SUA”.

În perioada scursă de la începutul războiului, China a cerut atât respectarea “integrităţii teritoriale a tuturor statelor”, inclusiv a Ucrainei, dar şi luarea în considerare a “preocupărilor legitime ale tuturor ţărilor”, referire la preocupările Rusiei faţă situaţia populaţiei ruse din Ucraina şi la extinderea infrastructurii NATO către graniţa rusă. În turneul său european, Wang Yi a insistat că ţara sa se află de partea eforturilor pentru a se ajunge la pace în Ucraina şi doreşte negocieri de pace între Kiev şi Moscova, mesaj transmis şi ministrului ucrainean de externe Dmitro Kuleba într-o discuţie avută cu acesta la Munchen.

Kievul condiţionează în prezent orice negociere cu Moscova de retragerea trupelor ruse din toate teritoriile ucrainene, inclusiv din Crimeea, şi de restabilirea frontierelor de stat ale Ucrainei recunoscute internaţional. De partea sa, Kremlinul a declarat în repetate rânduri că este deschis negocierilor de pace cu Ucraina, dar că nu vede nicio dorinţă din partea Kievului de a face acelaşi lucru, şi a acuzat Ucraina că s-a retras de la negocieri, după ultimele tratative desfăşurate în martie anul trecut, pentru că aşa i-ar fi cerut Washingtonul.

Potrivit publicaţiei Wall Street Journal, citată de Reuters, preşedintele chinez Xi Jinping ar urma să efectueze o vizită la Moscova în lunile următoare, pentru un summit cu Vladimir Putin. Vizita ar face parte din demersurile Beijingului pentru negocieri de pace ruso-ucrainene şi i-ar permite Chinei să-şi reafirme apelul de a nu se recurge la arme nucleare.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

8 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

8 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

9 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

9 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

10 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More