Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzDistribuție Oltenia a organizat un număr de 6319 acțiuni pentru prevenirea și combaterea fenomenului de racordare ilegală la rețeaua de distribuție a energiei electrice în intervalul ianuarie – martie 2021, potrivit unui comunicat al companiei.
Conform oficialilor Distribuție Oltenia, fenomenul prezintă un risc ridicat de incendii, daune materiale și pierderi de vieți omenești și are impact direct asupra calității alimentării cu energie electrica a consumatorilor. Peste 6319 cazuri în care au existat suspiciuni de consum ilicit de energie au fost verificate în perioada ianuarie – martie 2021.
Sustragerea energiei electrice din rețeaua de joasă tensiune reprezintă un risc atât pentru cei care se racordează în mod ilegal, cât și pentru consumatorii din vecinătate. Orice intervenție neautorizată, precum și utilizarea unor instalații improvizate, pot genera oricând accidente grave sau incendii, ducând la pierderi de vieți omenești și daune materiale semnificative.
În plus, consumul fraudulos de energie influențează calitatea serviciilor, determină variații de tensiune și întreruperi ale alimentarii cu energie electrică, provocând astfel disconfort mai ales pentru persoanele care consumă energie electrică având contracte încheiate de furnizare a energiei electrice și respectând prevederile legale in vigoare.
În baza articolului 228 din Codul Penal și a Legii nr. 123/2012 “Legea energiei electrice”, menționăm:
“(1) Deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcționării echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate ori modificarea fără drept a componentelor instalațiilor energetice constituie infracțiune şi se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”
Departamentele specializate din cadrul Distribuție Oltenia organizează acțiuni în colaborare cu organele de specialitate ale Poliției pe linia prevenirii și combaterii caracterului infracțional al faptelor. În caz de suspiciune de sustragere de energie electrică, de deteriorare, modificare, blocare a funcționării echipamentului de măsurare a energiei electrice, modificare a componentelor instalațiilor energetice, executare sau folosire de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, sunt sesizate organele de urmărire penală competente.
Distribuție Oltenia: “Subliniem de asemenea necesitatea verificării periodice a funcționării grupului de măsurare a energiei electrice şi informarea de urgență a operatorului de distribuție, prin canalele existente telefonic, apeland oricare dintre numerele de telefon: 0251 408 006, 0251 408 007, 0251 408 008 și prin email, la adresa distributie@distributieoltenia.ro în cazul în care se observă orice nereguli privind funcționarea acestuia”.
În cele 7 județe în care operează Distribuție Oltenia au fost verificate 6319 locuri de consum și au fost identificate 691 cazuri în care au existat suspiciuni de consum ilicit de energie electrică, împărțite după cum urmează:
Este în interesul și beneficiul consumatorilor să sesizeze cazurile de consum fraudulos de energie, pentru ca aceste situații, dăunătoare în primul rând consumatorilor corecți, să poată fi stopate. Toate sesizările primite din partea clienților, precum și identitatea acestora sunt confidențiale pe tot parcursul acțiunilor departamentului specializat.
Distributie Oltenia este operatorul de distributie a energiei electrice din sapte judete: Arges, Dolj, Gorj, Mehedinti, Olt, Teleorman si Valcea. Compania asigura energie electrica pentru mai mult de 1,4 milioane de locuri de consum, aducand lumina in casele a peste 3 millioane de persoane din regiunea Olteniei.
Exim Banca Românească prelungește până la finalul lunii august oferta unică de economisire care permite…
Grupul Financiar Banca Transilvania a participat pentru prima dată în acest an la exercițiul european…
Statele Unite şi NATO lucrează la un nou mecanism de furnizare de echipamente militare americane…
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care…
Adrian Țuțuianu (PSD) a fost numit vineri în funcția de secretar de stat în cadrul…
Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea, care dețin împreună 5,27% din capitalul social, solicită…
This website uses cookies.
Read More