International

Dmitri Medvedev avertizează Occidentul că ameninţarea nucleară ”nu este o cacealma”

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a afirmat marţi că Rusia are dreptul de a se apăra cu arme nucleare dacă este împinsă dincolo de limitele sale şi a precizat că aceasta ”cu siguranţă nu este o cacealma”, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Medvedev, vicepreşedinte al Consiliului de Securitate Naţională rus, a avertizat de asemenea că ţara sa are dreptul de a răspunde ”fără multe consultări”, în contextul creşterii tensiunilor cu Occidentul cu privire la referendumurile desfăşurate în regiunile ucrainene aflate sub controlul Rusiei.

”Să ne imaginăm că Rusia este forţată să folosească cele mai înspăimântătoare arme contra regimului ucrainean care a comis un act de agresiune pe scară largă, ce este periculos pentru însăşi existenţa statului nostru”, a susţinut Dmitri Medvedev într-o postare pe Telegram.

Conform doctrinei nucleare a Rusiei, preşedintele poate folosi arme nucleare dacă statul se confruntă cu o ameninţare existenţială, inclusiv cu arme convenţionale.

”Cred că NATO nu se va amesteca în mod direct în conflict, chiar şi în acest scenariu. Demagogii de peste ocean şi din Europa nu vor muri într-o apocalipsă nucleară”, a continuat Medvedev.

Aproximativ 90% dintre focoasele nucleare din lume sunt deţinute de Rusia şi SUA, ce rămân de departe cele mai mari puteri nucleare.

”Trebuie să vă reamintesc din nou – pentru acele urechi surde care se aud doar pe ele: Rusia are dreptul de a folosi arme nucleare dacă este necesar”, a mai menţionat demnitarul rus.

În ultimele luni, Dmitri Medvedev a avut mai multe luări de poziţie agresive cu privire la Occident şi Ucraina, notează Reuters.

Preşedintele Vladimir Putin a anunţat miercuri dimineaţă o “mobilizare parţială” a rezerviştilor, deschizând calea pentru o escaladare majoră a războiului din Ucraina. ”Dacă integritatea teritorială a ţării noastre este ameninţată, atunci vom folosi toate mijloacele disponibile pentru a ne proteja poporul – aceasta nu este o cacealma”, a spus liderul de la Kremlin, care a ameninţat că Rusia posedă ”numeroase arme pentru a riposta”.

Articole recente

Industria din România la începutul erei 5.0 (Andrei Rădulescu)

Autor: Andrei Rădulescu Industria a reprezentat în ultimele decenii ramura motor a economiei, care generează…

o oră ago

Preşedintele Dumei de Stat ruse, în vizită în China, având pe agendă “răspunsul la presiunea sancţiunilor” şi “ingerinţele externe”

Preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Veaceslav Volodin, a sosit luni în China, în…

2 ore ago

Patronatele din Construcţii: Probabilitatea unei recesiuni economice va deveni o certitudine dacă sectorul nu va fi tratat cu atenţie

Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC) îşi exprimă îngrijorarea cu privire la pachetele recente de…

2 ore ago

Safetech Innovations raportează venituri la nivel individual de 26,7 milioane de lei și un profit net de 6 milioane de lei, în primul semestru din 2025

Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București,…

3 ore ago

ANUNT PRIVIND OFERTA PUBLICA DE CUMPARARE A ACTIUNILOR ARCTIC STREAM S.A. LA PRETUL DE 23 LEI/ACTIUNE

aprobata prin Decizia ASF nr. 807/21.08.2025 Denumirea si sediul social al societatii vizate Societatea vizata…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More