Justitie

DNA a trimis în judecată doi oameni de afaceri care au produs UE un prejudiciu de peste 10 milioane de lei

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a doi oameni de afaceri care au produs bugetului Uniunii Europene un prejudiciu de peste 10 milioane de lei.

“Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor: C.T.F., om de afaceri, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată, tentativă la obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări de la bugetul de stat, folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, spălare a banilor în formă continuată, şi a T.V.F., reprezentantul unei societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată”, se arată într-un comunicat trimis, vineri de DNA, potrivit Agerpres.

În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA au reţinut că în data 28 februarie 2014, între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi o societate comercială, reprezentată de inculpatul C.T.F., a fost încheiat un contract de finanţare nerambursabilă, având ca obiect implementarea proiectului “Structura de susţinere a afacerilor de tip logistic”.

“În acest context, inculpatul C.T.F., ar fi creat un mecanism infracţional care ar fi avut ca scop fraudarea procedurii licitaţiei pentru atribuirea unui contract de execuţie lucrări către o societate reprezentată de inculpatul T.V.F., urmată ulterior de cooptarea în calitate de subcontractor a unei firme controlată de inculpatul C.T.F. Prin demersurile de mai sus, concomitent cu crearea unui circuit infracţional în care ar fi fost implicate mai multe societăţi comerciale, controlate de către inculpatul C.T.F., acesta ar fi urmărit să obţină în mod fraudulos suma de bani necesară contribuţiei financiare, proprii, la proiect. Practic, prin circuitul infracţional creat, inculpatul C.T.F. ar fi asigurat contribuţia proprie la proiect din banii proveniţi de la Autoritatea Contractantă. Până în luna iulie a anului 2015, prin demersurile de mai sus, urmate şi de depunerea la autoritatea contractantă a unor documente false, ar fi fost produs un prejudiciu bugetului Uniunii Europene în valoare de 10.375.777 de lei, reprezentând finanţare nerambursabilă acordată pentru cheltuielile eligibile şi aprobate la rambursare, aferente lucrărilor executate în baza contractului menţionat mai sus”, se mai arată în comunicatul DNA.

În acelaşi context, în perioada 2014-2016, inculpatul C.T.F., în calitate de administrator şi asociat în fapt al mai multor societăţi comerciale, ar fi iniţiat un circuit financiar, care ar fi avut ca scop înregistrarea în contabilitatea firmelor în cauză a unor operaţiuni financiare nereale, cu consecinţa fraudării bugetului de stat cu suma totală de 6.028.615 de lei.

În perioada 2014-2015, inculpatul C.T.F. ar fi disimulat adevărata natură a provenienţei sumei de 7.694.963 de lei, obţinută din fraudarea fondurilor europene în maniera de mai sus, pe care ulterior ar fi reintrodus-o în circuitul financiar (efectuarea de plăţi către alte societăţi comerciale, rambursare de dobânzi bancare sau plata unor comisioane bancare, retrageri de la ATM, etc).

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cauză.

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene nu a comunicat, la solicitarea organelor de urmărire penală, până la finalizarea cauzei, dacă se constituie parte civilă în cauză.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Cluj, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Articole recente

Gaza: Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în septembrie dacă Israelul nu va lua măsuri ‘substanţiale’, declară Starmer

Prim-ministrul britanic Keir Starmer a declarat marţi că Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în…

12 minute ago

Dacă Rusia nu va înceta în zece zile războiul în Ucraina, vom impune sancţiuni, spune Trump

Preşedintele american Donald Trump a prevenit marţi că ultimatul dat omologului său rus Vladimir Putin…

17 minute ago

Fico: Marea Britanie a plătit activiști pentru a influența alegerile din Slovacia în 2023; vom solicita explicații

Prim-ministrul slovac Robert Fico (Smer-SD) a declarat marți că Ministerul de Externe britanic (Foreign Office)…

o oră ago

Bujduveanu: Transferul unei parcele din Piața Revoluției la MAI, retras de pe ordinea de zi a CGMB

Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a anunțat că retrage proiectul privind transferul unei suprafețe…

2 ore ago

Atac cibernetic declarat împotriva Naval Group: Constructorul de nave de război denunţă o “tentativă de destabilizare”

Constructorul de nave şi submarine francez Naval Group a fost, se pare, vizat de un…

2 ore ago

ANRE declanșează acțiuni de control privind plata compensațiilor către consumatori pentru nerespectarea indicatorilor de performanță

ANRE a dispus inițierea unei acțiuni de control la operatorii de distribuție concesionari, în ceea…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More