Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzUn bărbat a fost pus sub control judiciar, marţi, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă în valoare de peste 400.000 de lei, după ce i-ar fi promis reprezentantului unei firme că va determina funcţionari ai unei companii naţionale să cumpere de la societate echipamente de protecţie împotriva COVID-19.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis Agerpres, procurorii Secţiei de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de marţi, a unui inculpat, persoană fizică fără calitate specială, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada 16-23 martie, bărbatul ar fi pretins bani (aproximativ 600.000 lei) de la reprezentantul unei firme private, lăsându-l să creadă că ar avea influenţă asupra funcţionarilor unei companii naţionale, iar în schimbul banilor ar putea să îi determine să îşi exercite atribuţiile de serviciu astfel încât compania de stat să cumpere, în baza unui contract, echipamente de protecţie împotriva COVID-19 de la firma respectivă.
“Din banii pretinşi, reprezentând o treime din profitul pe care o firma urma să îl obţină de pe urma derulării contractului privind echipamentele de protecţie, în perioada 14 aprilie 2020 – sfârşitul lunii mai 2020, inculpatul ar fi primit de la reprezentantul societăţii comerciale suma de 371.000 lei (printr-o firmă şi o asociaţie, dar şi în numerar) şi bunuri în valoare de 69.940 lei”, precizează anchetatori.
Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…
Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, care urmează să devină cel mai mare proiect de…
Oficialii americani își exprimă îngrijorarea cu privire la tehnologia străină din infrastructura de transport Avizul…
Rusia încearcă "să ne testeze unitatea", a declarat miercuri şefa politicii externe a UE, Kaja…
Investitorul britanic Ghai Sant Ram anunță lansarea oficială a unui nou proiect rezidențial în România,…
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…
This website uses cookies.
Read More