International

DNA: Fostă şefă a Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Timişoara, urmărită penal

O fostă şefă a Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Timişoara, Rodica Aurelian, este urmărită penal pentru mai multe infracţiuni, informează Direcţia Naţională Anticorupţie.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis Agerpres, Rodica Aurelian este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate sub forma participaţiei improprii la abuz în serviciu, în situaţia în care funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, sustragere sau distrugere de înscrisuri, fals material în înscrisuri oficiale, instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, toate în formă continuată.

“În prezenta cauză sunt cercetate aspecte referitoare la săvârşirea unor presupuse infracţiuni de către persoane din conducerea Primăriei municipiului Timişoara în legătură cu modalitatea de organizare a unor concursuri de angajare, atât pentru posturi de conducere, cât şi pentru posturi de execuţie, în perioada 2018 – 2020. În contextul menţionat mai sus, suspecta Aurelian Rodica, în calitate de şefă a Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara, ar fi înlocuit în dosarele de concurs a 10 persoane lucrările predate de acestea cu altele în care erau trecute răspunsurile corecte”, se arată în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, persoanele respective ar fi promovat concursurile şi ulterior, prin dispoziţiile primarului municipiului Timişoara, care a acţionat fără vinovăţie, ar fi fost numite în posturi de consilier, inspector de specialitate, director executiv şi altele.

DNA precizează că procurorii anticorupţie au efectuat, în cursul zilei de marţi, mai multe activităţi de urmărire penală – percheziţii, ridicări de documente – în vederea constituirii probatoriului.

“În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane. Suspectei Aurelian Rodica i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”, se mai menţionează în comunicat.

Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a confirmat, anterior, că procurorii DNA au fost prezenţi în sediul Primăriei, în cursul dimineţii, pentru a ridica documente în legătură cu o plângere penală pe care el a făcut-o anul trecut şi care vizează angajări din perioada 2018-2020.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

8 minute ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

14 minute ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

18 minute ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

4 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More