Justitie

DNA: Şeful Administraţiei Finanţelor Publice Giurgiu – trimis în judecată pentru trafic de influenţă

Mihai Sebe, şef al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Giurgiu, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, miercuri, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a lui Mihai Sebe, şef al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Giurgiu, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada februarie – martie, inculpatul Sebe Mihai, în calitate de şef al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Giurgiu, prin intermediul Nicoletei-Lucia Nae, ar fi pretins şi ar fi primit, la date diferite, de la administratorul şi asociat unic al unei societăţi comerciale, sumele de 13.000 de euro (echivalent în lei) şi 20.000 de lei, pentru a-i determina pe funcţionarii publici din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală 3 Alexandria să finalizeze o acţiune de control, fără a reţine că societatea comercială respectivă înregistrează obligaţii fiscale datorate bugetului de stat şi fără a sesiza organele de urmărire penală pentru faptele constatate.

“Astfel, sumele respective ar fi fost date şi pentru ca inculpatul Mihai Sebe să-i determine pe funcţionarii ANAF să finalizeze acţiunea de control fără a calcula şi fără a stabili unui prejudiciu adus bugetului de stat, precum şi pentru a-l determina pe funcţionarul public din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Giurgiu – Inspecţia Muncii să finalizeze o acţiune de control fără ca inculpatul P S I (administratorul – n.r.) să mai depună la ITM Giurgiu şi la Inspecţia Muncii documentele solicitate şi pentru ca societăţii comerciale respective să-i fie aplicată cea mai mică sancţiune contravenţională”, precizează anchetatorii.

De asemenea, procurorii spun că, în perioada aprilie – mai, Mihai Sebe, în calitatea menţionată, prin intermediul Nicoletei-Lucia Nae, ar fi pretins suma de 15.000 de euro de la un reprezentant în fapt al unei societăţi comerciale, din care ar fi primit suma de 6.250 euro, pentru a-i determina pe funcţionarii publici din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală să nu dispună măsurile legale care se impuneau cu ocazia unui control efectuat la societatea respectivă şi să nu fie sesizate organele de urmărire penală pentru faptele constatate.

În cauză a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra sumei de 115.743,72 lei existentă în contul bancar deschis de ANABI, ce aparţine lui Mihai Sebe, se menţionează în comunicat.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Giurgiu cu propunerea de a se menţine măsura arestului la domiciliu şi măsura asigurătorie dispusă în cauză.

Conform DNA, anterior, pe parcursul urmăririi penale, s-au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu trei persoane, respectiv:

* Nicoleta-Lucia Nae, consilier superior în cadrul Serviciului Fiscal Orăşenesc Bolintin Vale, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la trafic de influenţă.

În prezenţa apărătorului ales, inculpata a declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, a acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi a fost de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, respectiv un an închisoare cu suspendare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

A fost dispusă şi măsura sechestrului asigurător asupra sumei de 6.224 lei, existentă în contul bancar deschis de ANAB, ce aparţine Nicoletei-Lucia Nae.

* Doi oameni de afaceri, în sarcina cărora s-a reţinut săvârşirea a câte unei infracţiuni de cumpărare de influenţă.

În prezenţa apărătorilor aleşi, cei doi inculpaţi au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, au acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi au fost de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, respectiv un an şi 6 luni închisoare cu suspendare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi interzicerea pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi aleşi în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Toţi cei trei care au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei au fost obligaţi la prestarea unei munci neremunerate, în folosul comunităţii, pe câte o perioadă de 60 de zile.

Dosarele de urmărire penală împreună cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei privind pe cei trei inculpaţi au fost trimise spre judecare Tribunalului Giurgiu, cu propunere de a se menţine măsura asigurătorie dispusă în cauză.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

7 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

8 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

8 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More