Categories: Justitie

DNA: Şeful Secţiei Chirurgie generală II de la Spitalul ‘Dr. Carol Davila’ – urmărit penal pentru mită

Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 16 septembrie 2022, a inculpatului SĂVULESCU ALEXANDRU-FLORIN, la data faptelor șef al Secției Chirurgie generală II din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central ,,Dr. Carol Davila” – București, fiind cadru militar activ cu gradul de colonel, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.

Potrivit procurorilor, în cursul anului 2022, inculpatul Săvulescu Alexandru-Florin, medic militar la spitalul de urgență menționat mai sus, ar fi primit de la mai multe persoane foloase necuvenite constând în bani și bijuterii, în legătură cu intervenții chirurgicale și examene de specialitate, efectuate asupra acestora sau asupra unor apropiați ai acestora.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații, între care:
– să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
– să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta.

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

De asemenea, inculpatului Săvulescu Alexandru-Florin i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Articole recente

Elena Popescu (Ministerul Energiei): Închiderea capacităţilor de cărbune nu poate fi făcută fără a avea cel puţin investiţiile pe gaz

Închiderea capacităţilor de cărbune nu poate fi făcută fără a avea cel puţin investiţiile pe…

o oră ago

OMS va folosi termenul de “mpox” în loc de variola maimuţei pentru a combate stigmatizarea

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat luni că va începe să folosească termenul "mpox"…

4 ore ago

Protecţia datelor: Meta va plăti o amendă de 265 milioane euro pentru că nu a protejat suficient datele utilizatorilor

Grupul american Meta, compania-mamă a Facebook, va trebui să plătească o amendă de 265 de…

4 ore ago

Christine Lagarde: Rata inflaţiei în zona euro nu a atins încă nivelul de vârf

Rata inflaţiei în zona euro nu a atins încă nivelul de vârf şi există riscul…

4 ore ago

Ministrul Energiei: Se pot depune proiecte pentru finanţarea investiţiilor în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a semnat luni ordinul pentru aprobarea schemei privind sprijinirea investiţiilor în…

4 ore ago

ACER consideră că ar putea fi destul de dificil pentru Europa să cumpere gaze în 2023

Agenţia pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) consideră că pentru Uniunea Europeană…

4 ore ago