Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuzde Dan Pălăngean
Dobânda pe termen lung pentru România a crescut în aprilie 2024 la 6,25%, potrivit datelor publicate de Banca Centrală Europeană. După șase luni de reduceri consecutive, țara noastră a revenit peste nivelul de la finele anului trecut dar a păstrat a doua poziție la costurile de împrumut între statele membre, după Ungaria, care a urcat până la 6,97%.
La nivel regional, în celelalte două țări cu regim valutar similar, costul împrumuturilor 10Y s-a majorat în Cehia (de la 3,82% la 4,20%, adică mai mult decât la noi) și în Polonia (de la 5,40% la 5,67%). Aflată în tentativă amânată de adoptare a monedei unice, de care este legată prin curs fix, Bulgaria a păstrat, pentru a treia lună consecutiv, valoarea de 3,93%.
Dobânzile cele mai scăzute au fost consemnate de Danemarca (2,40%), urmată de Germania (2,45%) și Suedia (2,51%), două din cele mai bune trei performanțe fiind în afara Zonei Euro. Țările de Jos (2,72%), Irlanda (2,89%) și Luxemburg (2,90%), Finlanda (2,94%), Franța (2,97%) și Austria (2,99%) s-au situat sub pragul de 3%. Lituania este un caz special, valoarea de 2,88% fiind stabilită administrativ încă din octombrie 2022, după 0,16% anterior.
De reținut, la nivel european, situația Italiei (ajunsă la 3,86%, de la 3,70% în luna precedentă, cea mai mare valoare din Zona Euro) și poziționarea aproapiată a Slovaciei (3,68%). Grecia, ieșită la finele anului trecut din zona celor mai mari dobânzi, a înregistrat o creștere relativ redusă, de la 3,37% până la 3,49%, ușor peste Malta și Letonia (cu câte 3,47%).
Una peste alta, important pentru noi este că valoarea consemnată pentru costul de împrumut pe termen lung a crescut semnificativ, chiar dacă România a continuat să dețină a doua poziție în UE. Distanțele față de plutonul țărilor central-europene cu regim valutar similar s-au ameliorat, deși datoria publică a urcat, pe date operative, peste pragul critic de 50% din PIB.
Astfel, costul de împrumut al României în aprilie 2024 a ajuns cu peste 10% sub cel al Ungariei, după ce era similar la finalul anului trecut. Ecartul s-a menținut la 10% față de Polonia (economia cea mai apropiată ca nivel de dezvoltare și structură de cea românească) și s-a redus la 49% în raport cu Cehia (de la 56% în luna precedentă).
Datele din 23 mai 2024 plasau nivelul dobânzilor la care se poate împrumuta România pe zece ani la 6,65% (tradingeconomics.com), peste media lunii aprilie dar în scădere față de începutul lunii. La sfârșitul acestui trimestru se așteaptă o valoare de 6,59% iar, la orizontul următoarelor 12 luni, modelul utilizat arată un nivel de 6,46%.
Trimisul Uniunii Europene pentru sancţiuni, David O'Sullivan, s-a deplasat la Washington cu o echipă de…
Producătorul german de armament Rheinmetall va furniza Ucrainei noul sistem de apărare antiaeriană Skyranger, pentru…
Electrica și Romgaz semnează un Memorandum de înțelegere pentru dezvoltarea de capacități de producție și…
Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA organizează, în data de 17 septembrie, la Chișinău,…
Cele mai mari pagube raportate în cazul maşinilor asigurate CASCO, excluzând accidentele rutiere, apar în…
În ultimele luni, Envisia a formulat și a transmis Cancelariei Prim-ministrului un set de recomandări…
This website uses cookies.
Read More