Update articol:

Dobânda pe termen lung, în creștere semnificativă

de Dan Pălăngean

Dobânda pe termen lung pentru România a crescut în decembrie 2024, la 6,81%, potrivit datelor publicate de Banca Centrală Europeană. Țara noastră a revenit, astfel, pe prima poziție la costurile de împrumut între statele membre, la o distanță semnificativă de Ungaria, care a scăzut de la 6,63% (ușor peste 6,60%, media noastră pe noiembrie) până la 6,44%.

La nivel regional, în celelalte două țări cu regim valutar similar, costul împrumuturilor 10Y a crescut ușor, atât în Polonia (de la 5,66% la 5,73%), cât și în Cehia (de la 4,10% la 4,13%). Aflată în tentativă amânată de adoptare a monedei unice, de care este legată prin curs fix, Bulgaria a păstrat, pentru a zecea lună consecutiv, valoarea de 3,93%.

Dobânzile cele mai mici au fost consemnate de Danemarca (1,91%, în scădere de la 2,07%, cu observația importantă a preliminării unui buget public echilibrat) și Suedia (în creștere marginală, de la 2,07% la 2,10%), urmate de Germania (2,18%). Cele mai bune două din cele mai bune trei performanțe au apărut în afara Zonei Euro, ceea ce ar trebui să ne dea de gândit.

Țările de Jos (2,45%), Irlanda (2,49%), Austria (2,62%), Luxemburg (2,64%), Finlanda (2,65%) și Portugalia (2,68%) s-au situat semnificativ sub pragul de 3%. Lituania este un caz special, valoarea de 2,88% fiind stabilită administrativ încă din octombrie 2022, după 0,16% anterior. Totuși, Slovenia a reușit să se poziționeze alături de Spania, cu 2,89%.

De reținut, la nivel european, îmbunătățirea situației Italiei (ajunsă la 3,32%, de la 3,94% la mijlocul anului trecut) și Slovaciei (3,22%). Grecia, ieșită la finele anului trecut din zona celor mai mari dobânzi, a înregistrat și ea o scădere remarcabilă, de la 3,65% la finele primului semestru până la 3,05%.

Una peste alta, valoarea consemnată pentru costul de împrumut pe termen lung a crescut semnificativ peste tendința regională, iar România a revenit pe prima poziție în UE. Distanțele de recuperat față de plutonul țărilor central-europene cu regim valutar similar s-au majorat, în contextul în care datoria publică a urcat la 54% din PIB iar instabilitatea politică persistă.

Costul de împrumut al României în decembrie 2024 a ajuns cu aproape 6% peste cel al Ungariei, după ce situația era similară în luna precedentă. Ecartul a crescut de la 17% până la 19% față de Polonia (economia cea mai apropiată ca nivel de dezvoltare și structură de cea românească), și de la 61% până la 65% în raport cu Cehia.

Din păcate, datele din 27 ianuarie 2025, plasau nivelul dobânzilor la care se poate împrumuta România pe zece ani la 8,01%. Se poate observa o tendință de stabilizare, după vârful atins la începutul săptămânii anterioare (tradingeconomics.com) dar la un nivel cu mult peste media lunii decembrie. Partea bună este că prognoza pentru finalul T1 2025 arată o valoare în scădere semnificativă, până la 7,24% iar, la orizontul următoarelor 12 luni, modelul utilizat prevede un nivel de 6,96%.

BVB | Știri BVB

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (29/07/2025)

Convocare AGAE 04(05).09.2025

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (29/07/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)

ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 S.A. (ROC1) (29/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 S1 2025

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (29/07/2025)

Disponibilitate Raport S1 2025 si teleconferinta