Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuzde Dan Pălăngean
Dobânda pe termen lung pentru România a crescut în iulie 2022 la valoarea medie de 9,26%, potrivit datelor publicate de Banca Centrală Europeană. Acest indicator, cu referința la un termen de 10 ani (10Y), aproape s-a triplat pe parcursul ultimelor 12 luni (3,24% în iulie 2021) iar avansul lunar a fost ceva mai mare de o jumătate de punct procentual.
Costul împrumuturilor 10Y s-a majorat și în Ungaria (de la 7,95% la 8,51%, aflată în spatele nostru), dar s-a diminuat în Polonia (de la 7,14% la 6,37%) și Cehia (de la 5,12% la 4,40%), înainte ca acest proces să înceapă și la noi. Aflată în proces de adoptare a monedei unice, de care este legată prin curs fix, Bulgaria a ajuns la 1,85% (+0,08pp).
Cele mai scăzute dobânzi au fost consemnate de Germania (1,08%), urmată de Olanda (1,47%), Suedia (1,53%) și Danemarca (1,59%). Acestea au fost însoțite de un grup compact format din Austria (1,70%), Franța (1,71%), Finlanda (1,72%) și Irlanda (1,74%). Lituania constituie un caz special, nivelul fiind înghețat administrativ la 0,16%.
Astfel, România a rămas pe prima poziție în topul celor mai scumpe împrumuturi ce pot fi luate de un stat UE iar distanța de plutonul țărilor central-europene cu regim valutar similar s-a mărit. Nivelul dobânzilor ar trebui să îngrijoreze din perspectiva faptului că datoria publică se situează la pragul de 50% din PIB, pe datele curente ale Ministerului Finanțelor.
Ecartul costurilor de împrumut în iulie 2022 a rămas aproape 10% față de Ungaria dar s-a majorat la 45% față de Polonia (economia cea mai apropiată ca nivel de dezvoltare și structură de cea românească), de la doar 22% în iunie, și a urcat până la 110% în raport cu Cehia (70% în luna anterioară).
Cu toate acestea, trebuie menționată evoluția descendentă a acestui indicator-cheie, după cum se vede din infografic. Datele din 23 august 2022 plasau nivelul dobânzilor la care se poate împrumuta România pe zece ani la doar 7,91% (sursa tradingeconomics.com), semnificativ sub cota maximă de 9,40% atinsă în 21 iunie. La orizontul următoarelor 12 luni, modelul utilizat prevede o valoare de 8,61%.
Secretarul de stat a mai declarat că nu crede că impunerea de sancțiuni suplimentare împotriva…
Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a insistat pentru mai multă claritate cu privire la forma pe…
Preşedintele american şi omologul său rus au convenit în timpul întâlnirii lor de vineri din…
Respectarea angajamentelor şi consecvenţa în decizii sunt singurele căi prin care România îşi poate recâştiga…
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat duminică propunerea preşedintelui american, Donald Trump,…
Prim-ministrul spaniol a anunţat un "pact naţional pentru urgenţă climatică" care să lase deoparte "luptele…
This website uses cookies.
Read More