Macroeconomie

Dobânda pe termen lung pentru România a crescut la 6,20% în iulie 2023

de Dan Pălăngean

Dobânda pe termen lung pentru România a crescut marginal în iulie 2023 până la valoarea medie de 6,20%, potrivit datelor publicate de Banca Centrală Europeană. Avertisment important pentru percepția externă și finanțele publice, Acest indicator, cu referința pe termen de 10 ani (10Y) a ieșit de pe trendul de scădere pe care a reintrase la finele primului trimestru din anul curent.

La nivel regional, în țările cu regim valutar simiar, costul împrumuturilor 10Y s-a redus cu un ecart similar în Cehia (de la 4,50% la 4,35%) dar mai pronunțat în Ungaria (de la 7,78% la 7,20%), în timp ce performanța Poloniei s-a înrăutățit ușor (de la 5,93% la 5,98%). Aflată în proces de adoptare a monedei unice, de care este legată prin curs fix, Bulgaria a staționat pentru a treia lună consecutiv la 4,03% (după 4,21% în martie, unde urcase brusc, după 2,73% în februarie și, anterior, șapte luni la cota 1,85%).

Dobânzile cele mai scăzute au fost consemnate de Germania (2,38%), urmată de Suedia (2,46%) și Danemarca (2,57%). Din Eurozonă, Țările de Jos (2,75%), Irlanda (2,78%), Franța (2,93%) și Luxemburg (2,95%) au rămas sub pragul de trei procente, atins de Finlanda. Lituania este un caz special, valoarea de 2,88% fiind stabilită administrativ în ultimele opt luni, după 0,16% anterior.

De reținut, la nivel european, îmbunătățirea cotațiilor pentru Grecia (3,71%), care a reușit să iasă după multă vreme din top 7 cele mai mari dobânzi. Ea a reușit să obțină cotații sub cele pentru balticele Estonia (3,94%) și Letonia (3,79%), precum și sub Croația (3,73%). De unde se vede că, și după adoptarea euro, pot apărea probleme.

România a rămas pe a doua poziție în topul celor mai scumpe împrumuturi ce pot fi luate de un stat UE, dar distanța de plutonul țărilor central-europene cu regim valutar similar s-a mărit vizibil. Nivelul dobânzilor problematic, mai ales că datoria publică a depășit din nou pragul de 50% din PIB, pe date operative, încă din luna mai.

Costul de împrumut al României în iulie 2023 a ajuns cu aproximativ 13% mai mic față de Ungaria, după ce am evoluat pe contrasens cu statele din regiune. Ecartul s-a majorat din nou față de Polonia (economia cea mai apropiată ca nivel de dezvoltare și structură de cea românească, de la 2% în iunie, până la 12%) și a crescut la 50% în raport cu Cehia (de la 40% anterior).

Datele din 16 august 2023 plasau nivelul dobânzilor la care se poate împrumuta România pe zece ani la 6,83% (tradingeconomics.com), semnificativ peste media lunii iulie și pe un trend de creștere îngrijorător. La finele acestui trimestru se așteaptă o valoare de 6,95% iar, la orizontul următoarelor 12 luni, modelul utilizat arată un nivel de 7,36%, estimări peste cele anterioare.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

6 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

6 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

6 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More