International

Doi comisari europeni cer emiterea de datorii comune ca răspuns la criza energetică

Comisarii europeni Thierry Breton şi Paolo Gentiloni susţin că actuala criză energetică necesită solidaritate în rândul statelor membre UE, inclusiv emiterea de datorii garantate în comun, la fel cum s-a întâmplat în perioada pandemiei, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

“Criza energetică şi creşterea tensiunilor sociale într-un context de inflaţie record şi preţuri astronomice la gaze şi electricitate ne-au adus la o nouă răscruce. Aceasta este o oportunitate pentru a reafirma, prin acţiuni hotărâte, principiile solidarităţii şi acţiunii comune”, spun cei doi comisari într-un editorial publicat în mai multe ziare europene precum Irish Times, Corriere Della Sera şi Frankfurter Allgemeine Zeitung.

“Pentru a depăşi faliile create de diferite marje de manevră din bugetele naţionale, trebuie să ne gândim la instrumente comune la nivel european. Doar un răspuns bugetar european ne va permite, prin susţinerea acţiunilor BCE, să răspundem eficient la criza actuală şi să calmăm pieţele financiare volatile”, susţin cei doi comisari europeni.

Însă emiterea de datorii comune este posibil să se confrunte cu o opoziţie acerbă din partea statelor membre adepte ale austerităţii. Chiar dacă în pandemie blocul comunitar a lansat un program de urgenţă în valoare de 1.800 miliarde de euro, susţinut de datorii comune, o astfel de măsură a fost una fără precedent.

De asemenea, Thierry Breton, care deţine portofoliul pieţei interne, şi Paolo Gentiloni, responsabil pentru economie, au avut opinii mixte cu privire la planul Germaniei de a demara împrumuturi uriaşe. Deşi “răspunde la o nevoie pe care am recunoscut-o şi am evidenţiat-o, aceea de a sprijini economia”, planul Germaniei ridică un semn de întrebare cu privire la ce înseamnă acest program “pentru ţările care nu dispun de un spaţiu fiscal similar”, susţin comisarii europeni. Potrivit acestora, “este mai important ca niciodată să evităm fragmentarea pieţei interne”.

În replică, ministrul german al Finanţelor, Christian Lindner, a apărat planul ţării sale de a împrumuta 200 de miliarde de euro de pe pieţele financiare pentru a-şi finanţa măsurile de susţinere a gospodăriilor şi companiilor în contextul preţurilor mari la energie, şi în paralel a respins ideea emiterii de datorii comune la nivelul UE ca răspuns la criza energetică. “Datoriile comune nu ne ajută, pe termen lung, să ne consolidăm competitivitatea cu finanţele sustenabile ale statelor”, a spus Christian Lindner.

Articole recente

Germania trimite avioane de vânătoare după ce un avion militar rus survolează Marea Baltică

Forțele aeriene germane afirmă că „forța de alertă rapidă” a primit ordin de la NATO…

10 ore ago

Iluzia inflației (Florin Cîţu)

Explozia prețurilor în România nu este un fenomen întâmplător. Dincolo de șocurile externe și de…

10 ore ago

Trump spune că familia Murdoch ar putea fi partenerii potențiali în tranzacția TikTok

Președintele Donald Trump a declarat într-un interviu difuzat duminică că magnatul conservator al mass-media Rupert…

10 ore ago

Regatul Unit, Canada și Australia au recunoscut Statul Palestina

Regatul Unit, Australia și Canada au recunoscut oficial duminică Statul Palestina, în ajunul unor anunțuri…

11 ore ago

Aeroporturile europene se grăbesc să repare sistemele de check-in după un atac cibernetic major

Unele dintre cele mai mari aeroporturi din Europa, inclusiv Heathrow din Londra, cel mai aglomerat…

13 ore ago

Reuniune extraordinară luni a Consiliului de Securitate al ONU după incursiunea avioanelor de luptă ruseşti în Estonia

Ministerul estonian de Externe a anunţat duminică că o reuniune extraordinară a Consiliului de Securitate…

13 ore ago

This website uses cookies.

Read More