Comunicate de presa

Domestos donează Crucii Roșii Române produse în valoare de peste 120,000 euro pe perioada pandemiei COVID

Domestos a răspuns apelului Crucii Roșii Române, organizație umanitară cu expertiză în prevenirea și combaterea îmbolnăvirilor, cu o donație de produse de dezinfecție, igienă și igienizare, în valoare de peste 120,000 euro. Donația vine în susținerea campaniei naționale de informare și conștientizare a populației pentru limitarea răspândirii pe teritoriul României a noului COVID-19, realizată în parteneriat cu Guvernul României și cu celelalte instituții ale statului implicate, potrivit unui comunicat de presă.

Produsele sunt distribuite în tranșe săptămânale ce conțin produse Domestos, dezinfectant pe bază de clor, însumând peste 40 de tone. Până acum, 30,000 de produse au ajuns la beneficiarii din întreaga țară, iar livrarea tranșelor următoare, încă 25,000 de produse în total, va continua săptămânal până pe 12 mai.

Toate produsele donate sunt distribuite de Crucea Roșie Română către persoanele fără aparținători, aflate în autoizolare sau izolare la domiciliu, în centre de plasament sau cămine pentru bătrâni, precum și familiilor nevoiașe cele mai afectate.

“În această perioadă, suntem cu toții mai conștienți de nevoia unei igiene corespunzătoare și ne bucurăm că, împreună cu Crucea Roșie Română, putem ajuta la menținerea igienei pentru a proteja sănătatea populației. Știm de la medici că prevenția este esențială, așa că spălatul pe mâini și dezinfectarea suprafețelor trebuie să devină un obicei. Acesta este un crez pe care îl promovăm zi de zi prin campania «Domestos susține igiena în școli», prin care construim sau renovăm grupuri sanitare și oferim produse de dezinfecție”, a declarat Camelia Pop, Brand Manager Domestos & Savo Unilever South Central Europe.

“Avem convingerea că, prin promovarea măsurilor corecte de igienă, oamenii vor fi mai atenți și mai responsabili atât cu ei înșiși, cât și cu cei din jurul lor.  Încercăm totodată să oferim, acolo unde este nevoie, și materialele care să ajute să se pună în aplicare măsurile de igienă și de protecție”, a declarat Ioan Silviu Lefter, director general al Crucii Roșii Române.

Articole recente

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

25 de minute ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

31 de minute ago

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

37 de minute ago

Proiectul de acord între Congo și Rwanda subliniază rolul SUA și al altor țări în reorganizarea sectorului mineralier – Reuters

Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…

50 de minute ago

Încălcarea spațiului aerian românesc de către drone ruse este ‘inacceptabilă’, declară șefa diplomației UE

Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a criticat duminică intruziunea ''inacceptabilă'' a unor drone ruse…

60 de minute ago

This website uses cookies.

Read More