International

Donald Trump a acceptat invitația prim-ministrului italian de a efectua o vizită oficială în Italia curând

Președintele american, Donald Trump, a acceptat invitația prim-ministrului italian, Giorgia Meloni, de a efectua o vizită oficială în Italia în viitorul foarte apropiat, se arată într-o declarație comună a liderilor publicată vineri, după ce s-au întâlnit cu o zi înainte la Washington – relatează Reuters, potrivit Agerpres.

În timpul întâlnirii, Donald Trump s-a declarat ‘100%’ sigur că se va ajunge la un acord privind tarifele cu Uniunea Europeană.

Șefa guvernului italian, primul lider european care a vizitat Casa Albă de la ofensiva vamală brutală lansată de liderul american, a fost îndemnată de Bruxelles să vorbească în numele UE-27. Ea a răspuns că ‘sigur’ se va ajunge la un acord.

Relațiile dintre Giorgia Meloni și Donald Trump, care împărtășesc o bază ideologică largă, în special în ceea ce privește imigrația, sunt considerate a fi foarte bune. Prim-ministrul italian, descris drept un ‘lider fantastic’ de către republican, a fost singurul lider al UE invitat la inaugurarea sa în ianuarie, amintește AFP.

Subliniind această ‘relație foarte specială’, înalți oficiali americani au declarat că Giorgia Meloni ar putea acționa ca intermediar pentru un acord între Europa și Statele Unite.

‘Suntem deschiși, suntem disponibili, suntem pregătiți să încheiem acorduri cu țările care iau acest lucru în serios. Sperăm că Italia și UE vor face parte din acestea’, a declarat un oficial al administrației Trump reporterilor înainte de întâlnire.

Începând cu 5 aprilie, președintele american Donald Trump a impus taxe vamale de cel puțin 10% pentru toate produsele care intră în Statele Unite, cu excepția produselor chinezești, care sunt puternic suprataxate.

Dependentă de exporturile industriei sale, care reprezintă aproape un sfert din PIB, Giorgia Meloni a criticat această ofensivă tarifară, încurajând în același timp dialogul și îndemnând Bruxelles-ul să nu ia măsuri de retorsiune.

Apropierea de Donald Trump îi îngrijorează pe partenerii săi europeni. Cu toate acestea, o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene a calificat inițiativa Giorgiei Meloni drept ‘binevenită’ și coordonată cu Bruxelles-ul.

În timp ce Meloni și Trump împărtășesc multe dintre aceleași poziții, ei sunt mai puțin în armonie cu privire la Ucraina, pe care Roma a apărat-o întotdeauna cu ardoare.

Donald Trump, care s-a apropiat în mod spectaculos de Vladimir Putin de la revenirea sa la putere și a cărui întâlnire cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a transformat într-un conflict la sfârșitul lunii februarie, a declarat joi că nu ‘îl consideră responsabil’ pentru războiul din Ucraina. Dar ‘nu cred că a făcut cea mai bună treabă din lume. Nu sunt un mare fan’, l-a criticat el din nou.

Articole recente

Industria din România la începutul erei 5.0 (Andrei Rădulescu)

Autor: Andrei Rădulescu Industria a reprezentat în ultimele decenii ramura motor a economiei, care generează…

46 de minute ago

Preşedintele Dumei de Stat ruse, în vizită în China, având pe agendă “răspunsul la presiunea sancţiunilor” şi “ingerinţele externe”

Preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Veaceslav Volodin, a sosit luni în China, în…

55 de minute ago

Patronatele din Construcţii: Probabilitatea unei recesiuni economice va deveni o certitudine dacă sectorul nu va fi tratat cu atenţie

Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC) îşi exprimă îngrijorarea cu privire la pachetele recente de…

o oră ago

Safetech Innovations raportează venituri la nivel individual de 26,7 milioane de lei și un profit net de 6 milioane de lei, în primul semestru din 2025

Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București,…

2 ore ago

ANUNT PRIVIND OFERTA PUBLICA DE CUMPARARE A ACTIUNILOR ARCTIC STREAM S.A. LA PRETUL DE 23 LEI/ACTIUNE

aprobata prin Decizia ASF nr. 807/21.08.2025 Denumirea si sediul social al societatii vizate Societatea vizata…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More