International

Donald Trump este “deschis” unei medieri ruse între Israel şi Iran cu “posibila” implicare a SUA

reşedintele SUA, Donald Trump, a declarat duminica aceasta că este “deschis” ca preşedintele rus, Vladimir Putin, să joace un rol de mediator în conflictul dintre Israel şi Iran, în care este “posibil” ca Statele Unite să fie implicate, transmite France Presse.

Preşedintele american a asigurat, de asemenea, că nu există “niciun termen limită” pentru revenirea iranienilor la masa negocierilor, a relatat duminică dimineaţă pe X jurnalistul Rachel Scott, de la ABC News.

Donald Trump, un aliat al Israelului, a cerut vineri Iranului să ajungă la un acord cu Statele Unite privind programul său nuclear, în timp ce o nouă rundă de discuţii indirecte era programată pentru duminică în Oman. Însă Muscat a anunţat sâmbătă că aceste discuţii nu vor avea loc, Iranul acuzând Israelul de subminarea lor.

Întrebat despre posibilitatea ca Vladimir Putin să medieze în acest conflict, preşedintele republican a răspuns: “Este deschis la asta. Este pregătit, m-a sunat în legătură cu asta, am discutat pe larg. Am vorbit despre asta mai mult decât despre propria sa situaţie”.

Cei doi preşedinţi au vorbit la telefon sâmbătă, iar “escaladarea periculoasă din Orientul Mijlociu” a fost în centrul convorbirii, potrivit Kremlinului.

Rusia a denunţat, vineri, loviturile “inacceptabile” ale Israelului împotriva Iranului.

Donald Trump a declarat din nou duminică pe ABC cu privire la conflictul dintre Israel şi Iran că “este posibil să ne implicăm”. “Dar nu suntem, în acest moment, implicaţi”, a adăugat el.

Statele Unite, care au calificat joi seara drept “unilateral” atacul Israelului împotriva Iranului, şi-au ajutat totuşi aliatul să doboare rachetele iraniene îndreptate spre teritoriul israelian.

“Iranul şi Israelul ar trebui să ajungă la un acord şi vor ajunge la un acord”, a scris duminică preşedintele american pe reţeaua sa Truth Social, adăugând că “multe apeluri şi întâlniri au loc chiar acum”. (Agerpres)

Articole recente

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

2 ore ago

Zelenski îi răspunde lui Putin şi propune la rândul său Kievul ca posibil loc de întâlnire

Liderul ucrainean Volodimir Zelenski a replicat propunerii preşedintelui rus Vladimir Putin, care insistă ca locul…

2 ore ago

Peste jumătate dintre firmele din Bucureşti-Ilfov au înregistrat creşteri de minimum 21% ale facturilor la electricitate(patronat)

Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…

5 ore ago

71% din veniturile din jocurile de noroc din UE provin de pe piața neagră; Europa de Est s-a dovedit a fi cea mai vulnerabilă (Studiu al Yield Sec)

Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More