International

Donald Trump şi Andrzej Duda plănuiesc să facă o apariţie comună în Pennsylvania (surse)

Candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, plănuieşte să se prezinte duminică alături de preşedintele polonez Andrzej Duda în disputatul stat electoral Pennsylvania, informează Reuters, care citează două surse familiare cu subiectul, potrivit Agerpres.

Detaliile unei apariţii comune nu sunt încă finalizată, a spus una dintre surse despre acest plan, care este încă privat, şi care a solicitat să îşi păstreze anonimatul.

Însă dacă intenţia se va concretiza, ea ar marca un exemplu rar al unui lider străin care apare alături de un candidat la preşedinţia SUA în campania electorală.

Preşedintele polonez Andrzej Duda, al cărui mandat expiră în 2025, a fost unul din partenerii internaţionali preferaţi ai lui Donald Trump în timpul preşedinţiei sale (2017-2021), iar cei doi s-au descris drept prieteni. Ultima lor întâlnire a avut loc la New York, în luna aprilie.

Şefa cancelariei prezidenţiale, Malgorzata Paprocka, a declarat că biroul preşedintelui Duda nu a iniţiat o întâlnire cu Donald Trump şi nici nu a confirmat că aceasta va avea loc.
Ea a spus că atât Duda, cât şi Trump au fost invitaţi de organizatori la dezvelirea unui Monument al Solidarităţii.

“Nu am o confirmare certă în acest moment dacă preşedintele Trump va fi acolo. Noi, ca birou al preşedintelui, nu suntem organizatori ai acestei întâlniri”, a precizat sursa citată.

Importanţi lideri din întreaga lume sunt aşteptaţi să sosească în SUA în zilele următoare pentru a participa la cea de-a 79-a sesiune a Adunării Generale a ONU. Multe delegaţii străine au contactat deja aliaţi ai fostului preşedinte în încercarea de a intra în legătură cu Donald Trump sau consilierii săi de politică externă, potrivit mai multor persoane familiare cu aceste conversaţii.

Marţi seară, la o primărie din Michigan, Donald Trump a afirmat că se va întâlni cu prim-ministrul indian Narendra Modi săptămâna viitoare.

Una dintre surse a spus că Trump şi Duda urmează să îşi facă apariţia la o biserică catolică, polonezo-americană, aflată într-o suburbie din nordul oraşului Philadelphia.

Ştirea despre o astfel de vizită comună a fost transmisă pentru prima dată de site-ul local de informaţii LevittownNow.com din Pennsylvania.

Echipa de campanie a lui Donald Trump şi ambasada Poloniei la Washington nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii.

Americanii de origine est-europeană au devenit un bloc de alegători al căror vot este râvnit atât de republicanul Donald Trump, cât şi de rivala sa democrată, vicepreşedinta Kamala Harris.

În timpul unei dezbateri din Philadelphia, la începutul lunii septembrie, Kamala Harris a făcut referire la populaţia polono-americană din Pennsylvania, sugerând în acelaşi timp că Donald Trump nu ar fi un puternic apărător al Poloniei dacă aceasta ar fi atacată de Rusia.

Echipa de campanie a candidatului republican a respins această afirmaţie, replicând că doar Donald Trump poate negocia în mod eficient cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului din Ucraina.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

6 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

6 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

8 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

8 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

9 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More