Update articol:

Donald Trump “speră” ca Vladimir Putin să accepte o încetare a focului în Ucraina

Donald Trump/ Sursa foto: whitehouse.gov
Preşedintele american Donald Trump şi-a exprimat miercuri “speranţa” că Vladimir Putin va accepta propunerea de încetare a focului în conflictul din Ucraina, rămânând în acelaşi timp evaziv cu privire la presiunile pe care le-ar putea exercita asupra omologului său rus, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Liderul de la Casa Albă a anunţat că negociatorii săi “se află în drum” spre Rusia pentru a obţine undă verde la propunerea privind o încetare a focului pentru 30 de zile în Ucraina, iniţiativă rezultată în urma discuţiilor cu Kievul în Arabia Saudită.

“Avem oameni care sunt în drum spre Rusia chiar acum”, a spus el în timpul unei întâlniri cu premierul irlandez Michael Martin.

Donald Trump afirmase marţi că va vorbi direct cu preşedintele rus, fără îndoială săptămâna aceasta.

Întrebat ce ar putea face pentru a determina Rusia să accepte iniţiativa armistiţiului, preşedintele american a răspuns vag: “Sunt lucruri care nu ar fi plăcute. (…) Pe plan financiar, pot face lucruri care ar fi foarte rele pentru Rusia. Nu vreau să fac asta, pentru că vreau pace”.

Potrivit Sky News, spre Moscova se pare că se îndreaptă Steve Witkoff (67 de ani), emisarul lui Trump pentru Orientul Mijlociu, care a fost implicat la scurt timp după alegerile în SUA în negocierile cu Rusia privind încheierea războiului din Ucraina. Importanţa sa a sporit după călătoria-surpriză la Moscova, luna trecută, pentru a obţine eliberarea cetăţeanului american Marc Fogel, ceea ce l-a făcut pe Donald Trump să-i încredinţeze responsabilitatea pentru negocierile geopolitice ale administraţiei sale.

BVB | Știri BVB

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (20/08/2025)

Notificare Swiss Capital - indice alocare pentru oferta publica de cumparare actiuni INFINITY CAPITAL INVESTMENTS SA

ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 S.A. (ROC1) (20/08/2025)

Disponibilitate Raport S1 2025, Detalii Teleconferinta, prelungire per. inchisa

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (20/08/2025)

Informare Depozitarul Central - operare diminuare capital social - nr. actiuni

GREEN TECH INTERNATIONAL S.A. (GREEN) (20/08/2025)

Videoconferinta de prezentare a rezultatelor financiare semestrul. I - 2025