International

Donald Trump spune că a ajuns la un acord cu Kamala Harris asupra dezbaterii din 10 septembrie

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat marţi că a ajuns la un acord ca să poată avea loc dezbaterea televizată foarte aşteptată din 10 septembrie cu adversara sa democrată în alegerile prezidenţiale, Kamala Harris, la două zile după ce ameninţase că nu va participa la aceasta, informează miercuri AFP, potrivit Agerpres.

Echipa actualei vicepreşedinte a SUA nu a confirmat însă că evenimentul ar urma într-adevăr să aibă loc.

Pe reţeaua sa Truth Social, candidatul republican a declarat că a ajuns la un acord cu echipa democrată asupra dezbaterii, care ar urma să aibă loc pe canalul ABC în aceleaşi condiţii ca şi confruntarea organizată pe 27 iunie pe CNN între Trump şi candidatul de atunci, preşedintele democrat Joe Biden, explică el.

La acea dată, nu exista public în studio, iar microfonul celor doi candidaţi era tăiat atunci când concurentul îşi exprima punctul de vedere.

Trump a declarat că ABC l-a asigurat că dezbaterea, organizată în Philadelphia, va fi “corectă şi echitabilă”.

Echipa de campanie a Kamalei Harris făcuse presiune ca microfoanele candidaţilor să rămână deschise de-a lungul întregului program. Organizarea a reacţionat acuzându-l pe miliardar că a schimbat regulile jocului şi a rămas evazivă în ceea ce priveşte acceptarea termenilor dezbaterii.

“Cei doi candidaţi şi-au făcut publică dorinţa de a dezbate cu microfoanele netăiate pe toată durata dezbaterii, pentru a permite schimburi reale (…), dar se pare că Donald Trump lasă echipa sa să-l contrazică”, a afirmat echipa Kamalei Harris într-un comunicat.

“De ce aş dezbate împotriva Kamalei Harris pe acest canal?”, scrisese duminică fostul preşedinte pe Truth Social, pe fondul fricţiunilor asupra gestionării microfoanelor.

Cu toate acestea, republicanul susţine că această problemă în jurul microfoanelor “nu are importanţă pentru mine”. “Aş prefera fără îndoială ca (microfoanelor) să fie deschise”, a spus el.

La rândul său, echipa de campanie a Kamalei Harris a acuzat anturajul candidatului republican că vrea să îl protejeze cerând ca microfoanele să fie tăiate, pentru că “ea nu îl crede pe candidatul său capabil să rămână prezidenţial timp de 90 de minute”.

Marţi, pe Truth Social, Trump a afirmat că democrata refuzase organizarea unei dezbateri pe 4 septembrie pe Fox News, canalul preferat de conservatori, dar că această întâlnire rămâne posibilă dacă Harris “îşi schimbă părerea”.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

47 de minute ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

49 de minute ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

2 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

2 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

2 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More