Reuniunea convocată în sala de criză a Casei Albe este programată vineri la ora 11:00, ora Washingtonului (15:00 GMT), conform programului comunicat de biroul prezidenţial american.
Biroul prezidenţial al SUA nu a răspuns încă întrebărilor EFE şi nici nu a furnizat informaţii cu privire la reacţia preşedintelui Donald Trump, care în momentul bombardării Teheranului (în jurul orei 12:00 GMT) saluta participanţii la tradiţionalul picnic al Congresului la Casa Albă.
Secretarul de stat american, Marco Rubio, a declarat că “Israelul a întreprins o acţiune unilaterală împotriva Iranului”, insistând asupra faptului că Washingtonul nu a oferit sprijin în operaţiunea îndreptată împotriva obiectivelor militare iraniene şi a programului nuclear al Iranului.
În urma bombardamentelor israeliene, liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a promis o soartă “amară şi dureroasă” pentru Israel.
La rândul lor, autorităţile israeliene au declarat stare de urgenţă naţională şi se pregătesc pentru răspunsul Teheranului, care, potrivit Ministerului Apărării, va avea loc foarte curând şi va include “rachete şi drone”.
Israelul avertizase cu privire la posibile atacuri preventive asupra ţării persane din cauza refuzului aparent al ayatolahilor de a renunţa la capacitatea de îmbogăţire a uraniului, aşa cum Trump însuşi a cerut, şi a ameninţat, de asemenea, cu atacuri dacă nu se ajunge la un acord în cadrul discuţiilor nucleare actuale.
Trump a recunoscut joi că există posibilitatea unui atac israelian asupra instalaţiilor nucleare iraniene, dar a spus că nu crede că acesta ar fi “iminent”.
Cu puţin mai mult de o oră înainte de atentate, preşedintele scrisese pe reţeaua sa de socializare Truth Social că rămâne hotărât să ajungă la “o soluţie diplomatică” în cadrul negocierilor nucleare cu Iranul, o a şasea rundă ar fi urmat să aibă loc duminică la Muscat (Oman).