Energie

Doru Vișan, Ministerul Energiei: Centrala nouă a Romgaz de la Iernut, amânată cel puțin jumătate de an

Construcția centralei noi a Romgaz de la Iernut este în întârziere, iar finalizarea va fi amânată cel puțin jumătate de an, potrivit secretarului se stat al Minisgerului Energiei Doru Vișan.

“Avem o nerealizare la Iernut, o nefinalizare a investiției în grafic cu termen de prelungire la jumătatea anului, sau peste de această perioadă, și cu riscurile care decurg din aceasta depășire generată de mecanismul PNI privind finanțarea acestei investiții”, a declarant Doru Vișan, secretar de stat în Ministerul Energiei la conferința “Energie cu responsabilitate”, organizată de publicația Invest Energy.

“Am trecut la o monitorizare atentă de tip analiză de comandament permanent. Sper ca anul viitor și această capacitate care este absolut necesară să fie disponibilă.

În acest context am fost nevoit să reevaluăm capacitățile vechi de la Iernut, să reconfigurăm oprirea planificată pentru circuitul de racire și lucrările care s-au făcut acolo astfel încât să avem și pentru această iarnă disponibil cei 300 de megawați pe care i-am avut tot timpul”, a explicat Vișan.

Producătorul naţional de gaze Romgaz, a semnat, în 2016, un contract în valoare de 268 de milioane de euro, fără TVA, cu firmele Duro Felguera şi Romelectro, pentru realizarea unei noi centrale pentru producerea energiei electrice în cadrul termocentralei Iernut, potrivit e-nergia.ro.

Centrala ar fi trebuit să fie dată în folosinţă la începutul anului 2020, potrivit planurilor iniţiale, dar au apărut întârzieri, atât ca urmare a unor neînțelegeri între parteneri, cât, mai ales a unei prevederi din OUG 114 privind majorarea salariilor în construcţii, după cum declara directorul companiei, în august.

Centrala de la Iernut, cu o capacitate de 430 MW, ar fi, după finalizare, a doua investiţie greenfield în generarea de energie electrică din România de după căderea comunismului, după centrala în ciclu combinat a Petrom, de 860 MW.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

7 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

7 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

7 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

8 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

8 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More