Categories: Fără categorie

Dosarul accidentului în care a fost implicat Daniel Chiţoiu, preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş din cauza ”intensei reflectări în mass-media”

Dosarul accidentului în care a fost implicat fostul ministru Daniel Chiţoiu, lider ALDE, preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş din cauza ”intensei reflectări în mass-media”. La acest moment este începută urmărirea penală in rem pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

”La data de 30.12.2019, conducerea  Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş a dispus preluarea, în vederea efectuării urmăririi penale de către un procuror criminalist desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, a cauzei penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, în legătură cu evenimentul rutier ce a avut loc în data de 26.12.2019, în jurul orei 12:10, pe DN7, în apropierea localităţii Zamfireşti, jud. Argeş. Iniţial, cauza penală a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti”, anunţă Parchetul, potrivit news.ro.
Dispoziţia de preluare a cauzei penale la unitatea de parchet ierarhic superioară are în vedere ”intensa reflectare în mass-media de la nivel naţional şi local, ca urmare a consecinţelor grave ale accidentului rutier cercetat – două persoane decedate şi două cu vătămări corporale şi a calităţii de membru în organele de conducere ale unei formaţiuni politice a unuia din conducătorii auto implicaţi în accident”.
 
La acest moment, în cauză este dispusă începerea in rem  a urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, prev. de art. 192 şi art. 196 din Codul penal.
”În perioada imediat următoare, printre actele de urmărire penală ce se vor efectua în cauză, raportat la natura faptelor cercetate, de către procuror sau de organele de urmărire penală ale poliţiei judiciare, delegate în acest sens de procuror, se va proceda inclusiv la citarea părţilor sau, după caz a moştenitorilor acestora, pentru audiere, în vederea administrării cu celeritate a mijloacelor de probă”,precizează instituţia.
Ministrul Chiţoiu a fost internat în spital imediat după accident, el fiind externat, însă nu există informaţii despre audierea sa în acest caz.

Articole recente

Baerbock vede un rol potenţial pentru forţele ONU de menţinere a păcii în Ucraina

Preşedinta Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock, a afirmat că forţele ONU de menţinere a…

37 de minute ago

Dronele ucrainene lovesc o importantă rafinărie de petrol rusă din regiunea Leningrad

Dronele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Kirishi din regiunea Leningrad, Rusia, în noaptea de…

2 ore ago

O dronă ucraineană a lovit o fabrică chimică din regiunea Perm Krai din Rusia, la 1.800 km de graniță, potrivit presei

O dronă ucraineană a lovit fabrica Metafrax Chemicals din regiunea Perm Krai din Rusia în…

2 ore ago

Ucraina a lovit unul dintre cele mai mari complexe de rafinare a petrolului din Rusia

O dronă ucraineană s-a prăbuşit sâmbătă peste unul dintre cele mai mari complexe de rafinare…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More