Politica

Gelu Diaconu, nevinovat: “Lupta mea abia de acum începe”

* Diaconu:  Timp de doi ani și jumătate, a trebuit să mă justific față de familie, prieteni, colegi și opinia publică în față unei acuzații nedrepte. Să îmi pierd locul de muncă, să am carieră distrusă, să suport jigniri și umilințe, să-mi trăiesc viață cu eticheta de penal. Fiind nevinovat!

 

Direcţia Naţională Anticorupţie a decis clasarea dosarului în care Gelu Diaconu, fost şef ANAF, era acuzat de fapte de corupţie în legătură cheltuirea de fonduri europene destinate integrării sociale a persoanelor de etnie romă. Motivul este că fapta nu există.

“Vinovaţii vor plăti pentru ce mi s-a întâmplat. Este doar începutul”, a declarat Gelu Diaconu.

Decizia DNA vine la doi ani şi jumătate de la momentul în care Gelu Diaconu a fost pus sub urmărire penală, ceea ce a dus şi la pierderea funcţiei de preşedinte al ANAF.

Gelu Diaconu a scris în această seară: “Dragi prieteni, vă anunț că, începând cu 06.08.2018, nu mai sunt un proscris al societății, un cetățean de rang doi, adică un penal!

Acum circa 1 an, judecătorul de cameră preliminară a trimis înapoi DNA dosarul meu, cerându-le să refacă probatoriul, pentru că nu au reușit să-și susțină acuzația cu probe.

Acum 3 zile, procurorul DNA responsabil de refacerea probatoriului a dat soluția clasării, constatând public că nu «am încălcat nici o dispoziție legală» și că ne-am «indeplinit corespunzător atribuțiunile de serviciu», clasând dosarul nostru (în dosar s-a aflat și vicepreședintele ANAF, Gogancea), disjuns din «Partida romilor».

Timp de doi ani și jumătate, a trebuit să mă justific față de familie, prieteni, colegi și opinia publică în față unei acuzații nedrepte. Să îmi pierd locul de muncă, să am carieră distrusă, să suport jigniri și umilințe, să-mi trăiesc viață cu eticheta de penal. Fiind nevinovat!

Sunt convins că, în contextul actual, sunt foarte multe persoane care nu pot «digera» această postare, deși sunt un critic acerb al caracatiței PSD. Însă, lor, vreau să le spun un singur lucru:

«Arhanghelii dreptății, puritanii talibani, care au susținut necondiționat activitatea DNA, băgând sub preș abuzurile și destinele distruse, ar trebuie să înțeleagă că niciodată, dar absolut niciodată, nu poți lupta împotriva răului cu alt rău, fie el și mai mic, atât timp cât în joc este viața, cariera și sănătatea unui om! Să vă fie rușine!»

Le mai aduc aminte cum parte dintre ei, o cohorta de ipocriți din mass-media, strigau către premierul Cioloș: când va fi schimbat «penalul?!» Și am fost «schimbat» imediat. Vă asigur că mulți evazioniști sadea și-au râs în barbă satisfăcuți. Dar acesta este alt subiect.

În tot acest timp, procurorul Țuluș, marele specialist fiscal Balaur și șefii lor(!!!), și-au savurat salariile babane din bani publici, așteptându-și, de tineri, pensiile speciale sau alte posturi bine remunerate.

Eu, în acest timp, eram refuzat oficial, cu înscrisuri, să-mi exercit profesia…fiind «implicat într-un mare caz de corupție». Nimic altceva nu conta…

Cu toate acestea, m-am aparat consecvent, fără a ataca instituția DNA. Doar pe 2-3 habarnisti și ticăloși de acolo! Împotriva cărora voi folosi toate pârghiile legale.

Lupta mea abia de acum începe. Vă voi ține la curent!

P.S.1 Mulțumesc celor deloc puțini care au fost în această perioadă alături de mine. Și, nu în ultimul rând….Chapeau bas!…pentru cum a înțeles mecanismul legal al administrării fiscale procurorul care a dat soluția clasării. Ce diferența uriașă de profesionalism față de bazaconiile lui Țuluș, vehiculat de uniii inconștienți în fruntea DNA.

P.S.2 Mizerabilii din presă care lupta împotriva justiției, pentru a-i ajuta pe adevărații infractori, să nu îndrăznească să mă mai caute și nici să profite de acest caz pentru a-și justifica atacul împotriva statului de drept. Sunt o victimă a abuzurilor unor persoane din DNA, dar nu sunt victima lor!”

 

 

Articole recente

Războiul pentru talente în AI: giganţii tehnologici plătesc milioane pentru a recruta specialişti

Industria inteligenţei artificiale trece printr-o adevărată ”cursă a înarmării”, iar companii precum Meta, Google şi…

20 de minute ago

Prinţul Hisahito al Japoniei este primul membru masculin al familiei regale care a ajuns la maturitate în ultimii 40 de ani. El ar putea fi şi ultimul

Prinţul Hisahito al Japoniei este primul membru masculin al familiei regale care a ajuns la…

25 de minute ago

Parlament: Duminică – dezbatere şi vot pentru moţiunile de cenzură aferente asumării Guvernului pe al doilea pachet de măsuri

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, duminică, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota…

43 de minute ago

Ucraina: Rusia pregăteşte o încercare de “străpungere decisivă” în Doneţk, potrivit trupelor ucrainene

Lupte grele continuă pe frontul din estul Ucrainei, unde armata ucraineană observă o schimbare de…

44 de minute ago

În domeniul energiei, interesele României şi Ungariei se suprapun, afirmă ministrul ungar de externe

Interesele Ungariei şi ale României în domeniul energiei sunt "deplin aliniate", iar cele două ţări…

45 de minute ago

Tunisia: Plecarea flotilei umanitare spre Fâşia Gaza amânată

Plecarea din Tunisia, programată pentru duminică, a unei flotile care transportă activişti pro-palestinieni şi ajutoare…

48 de minute ago

This website uses cookies.

Read More