Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzEmmanuel Macron/ Sursa foto: facebook.com/EmmanuelMacron
Preşedintele Emmanuel Macron i-a comunicat sâmbătă omologul său iranian, Ebrahim Raissi, că Iranul trebuie să profite acum de oportunitatea de a păstra acordul de la Viena din discuţiile pe dosarul nuclear, conform unei informări a preşedinţiei franceze, informează AFP, potrivit Agerpres.
În cadrul unei discuţii telefonice de 90 de minute,”preşedintele Republicii a subliniat necesitatea imperioasă de a încheia un acord cât mai este timp”, a subliniat Palatul Elysee într-un comunicat de presă.
Cu această ocazie, preşedintele Emmanuel Macron “şi-a exprimat convingerea că discuţiile purtate cu participarea activă a Franţei şi a partenerilor săi au făcut posibilă ajungerea la o soluţie care să respecte interesele esenţiale ale tuturor părţilor interesate, care să permită evitarea unei crize nucleare grave”.
În consecinţă, preşedintele francez a subliniat că “Iranul trebuie acum să profite de această oportunitate şi să ia deciziile politice care vor face posibilă păstrarea acordului de la Viena, în interesul Iranului şi al tuturor”.
Statele Unite au anunţat joi “progrese substanţiale” în timpul negocierilor de la Viena pentru salvarea acordului nuclear iranian, apreciind drept posibil un acord “în zilele următoare”, dacă Iranul “dă dovadă de seriozitate”.
Discuţiile de la Viena urmăresc să salveze acordul din 2015 care a ridicat sancţiunile economice internaţionale împotriva Iranului în schimbul impunerii unor limite stricte programului său nuclear care ar trebui să-l împiedice să se doteze cu bomba atomică. La ele iau parte membrii semnatari ai acordului (China, Rusia, Franţa, Germania, Regatul Unit şi Iran), cu participarea indirectă a Statelor Unite.
SUA au părăsit pactul nuclear în 2018, la iniţiativa fostului preşedinte Donald Trump, care a reimpus sancţiuni Iranului. Drept răspuns, Teheranul a început să renunţe treptat să mai respecte angajamentele asumate prin acord.
Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…
Ministerul Apărării Naţionale a informat că două aeronave de luptă F16 din Baza 86 Aeriană…
Vicepremierul Ionuţ Moşteanu susţine că fostul ministru al Finanţelor Marcel Boloş l-a învăţat pe Marcel…
Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…
Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…
This website uses cookies.
Read More