Macroeconomie

Două miliarde de tineri riscă să devină inadaptați la piața muncii în cea de-a patra revoluţie industrială

Până în anul 2030, mai mult de jumătate din cei aproape două miliarde de tineri la nivel mondial nu vor avea aptitudinile sau calificările necesare pentru a fi activi în câmpul muncii, potrivit studiului

Aproape două miliarde de tineri din întreaga lume riscă să devină inadaptați la piața muncii în cea de-a patra revoluţie industrială (Industria 4.0), care se schimbă în ritm tot mai alert ca urmare a tehnologiilor emergente, potrivit raportului global al Deloitte „Pregătirea forţei de muncă de mâine pentru cea de a patra revoluţie industrială”, efectuat împreună cu Global Business Coalition for Education, potrivit unui comunicat Deloitte. Până în anul 2030, mai mult de jumătate din cei 1,8 miliarde de tineri din întreaga lume, cu vârste cuprinse astăzi între 15 şi 29 de ani, nu vor avea aptitudinile sau calificările necesare pentru a participa activ în câmpul muncii, subliniază raportul.

Raportul concluzionează că mediul de afaceri trebuie să-şi asume un rol mai activ în pregătirea tinerilor de astăzi pentru a le asigura adaptarea la Industria 4.0, caracterizată de fuziunea resurselor fizice cu tehnologiile digitale precum robotica, inteligenţa artificială, Internet of Things (IoT), digitalizarea şi automatizarea.

„Liderii de afaceri din întreaga lume, inclusiv din România, sunt îngrijoraţi pe bună dreptate că forţa de muncă nu va putea ţine pasul cu ritmul şi cu magnitudinea schimbării, întrucât Industria 4.0 transformă munca. Reducerea decalajului de competenţe şi găsirea unor metode de a accesa energia şi creativitatea tinerilor par provocări majore, iar studiul nostru cuprinde numeroase recomandări pentru a aborda aceste provocări. Una dintre cele mai importante, accesul la formare profesională continuă, reprezintă o preocupare constantă pentru Deloitte, unde investim zeci de mii de ore şi peste un milion de euro anual în programe de training, iar în paralel ne concentrăm eforturile de responsabilitate socială asupra educaţiei, pe care o considerăm o temă crucială pentru business și societate. Încurajăm liderii din toate industriile să privească Industria 4.0 ca pe o oportunitate, şi nu ca pe o ameninţare, şi să profite de avantajele sale, inclusiv prin regândirea modului în care atrag, recrutează, integrează şi își dezvoltă talentele”, a declarat Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte România.

Cercetarea a evidenţiat patru abilităţi necesare pentru a avea succes în cea de-a patra revoluţie industrială, şi anume gradul de pregătire a forţei de muncă, abilităţile „soft” și cele tehnice, precum şi cele antreprenoriale, acompaniate de o atitudine ce pune accentul pe învăţarea continuă pe tot parcursul vieţii. De asemenea, raportul oferă patru recomandări principale pentru a iniţia schimbarea, respectiv alinierea obiectivelor şi abordărilor tuturor categoriilor de persoane implicate sau afectate, implicarea în politici publice, dezvoltarea unor strategii solide privind gestionarea resurselor umane şi investirea în pregătirea forţei de muncă.

Raportul Deloitte se bazează pe răspunsurile din partea tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani, din 45 de ţări, din partea reprezentanților comunității de afaceri și a ONG-urilor, a unor experți în politică și economie, precum şi a mediului academic.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

20 de ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

20 de ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

20 de ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

21 de ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

21 de ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

22 de ore ago

This website uses cookies.

Read More