Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzNIAID
Medicul Anthony Fauci, directorul Institutului Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase din SUA, consideră că redeschiderea prematură a economiei americane poate provoca decese care ar putea fi evitate, transmite Reuters. Ziarul New York Times citează în acest sens un e-mail primit de la Fauci luni, cu o zi înainte ca oficialul să fie audiat de Senatul Statelor Unite pe tema epidemiei de coronavirus, potrivit Agerpres.
“Dacă sărim peste punctele de control indicate pentru a ‘redeschide America’, ne expunem la riscul apariţiei mai multor focare de epidemie în întreaga ţară. (…) Asta va duce nu doar la suferinţe şi morţi evitabile, ci ne-ar şi readuce în punctul de plecare al eforturilor noastre de a reveni la normal”, arată medicul.
Pericolul încercării de a relua activitatea economică prea devreme este principalul mesaj pe care Fauci intenţionează să îl transmită marţi senatorilor, la audierea în comisia pentru sănătate, educaţie, muncă şi pensii, scrie New York Times.
Institutul condus de Fauci nu a răspuns imediat solicitării Reuters de a comenta articolul.
Jared Kushner, ginerele şi consilierul preşedintelui Donald Trump, a declarat televiziunii Fox News că în SUA s-au efectuat peste 9,3 milioane de teste pentru coronavirus, din care mai mult e 394.000 luni. Reuters consemnează că numărul de cazuri în Statele Unite a depăşit 1,35 de milioane, iar cel de decese este de peste 80.000, din totalul mondial de aproape 4,2 milioane de infectări şi peste 285.000 de morţi.
Creşterea numărului de cazuri a creat o presiune pentru mărirea capacităţii de testare, iar Fauci şi alţi oficiali din domeniul sanitar au semnalat problema testării celor care au cea mai mare nevoie.
Restricţiile de circulaţie impuse pe Splaiul Independenţei pentru realizarea lucrărilor la planşeul Unirii sunt ridicate…
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…
Liderul ucrainean Volodimir Zelenski a replicat propunerii preşedintelui rus Vladimir Putin, care insistă ca locul…
Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…
Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…
Fondul Proprietatea a completat convocatorul AGA din 29 septembrie cu propunerile transmise de Ministerul Finanțelor,…
This website uses cookies.
Read More