Politica

Dragnea atac spre Bruxelles: “În ultima perioadă, poziţia României a fost, în cadrul Uniunii Europene, atacată şi vulnerabilizată” (video)

România a fost acuzată de lucruri care se întâmplă şi în alte state membre ale Uniunii Europene, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, în cadrul Consiliului Naţional al PSD. 

 

Acesta a spus: “În ultima perioadă, poziţia României a fost, în cadrul Uniunii Europene, atacată şi vulnerabilizată. Ţara noastră, de fapt, a fost acuzată de lucruri care se întâmplă şi care există peste tot în Uniunea Europeană, dar peste tot, şi haideţi să discutăm despre ele.  Ni s-a cerut să adoptăm legi, să suspendăm legi deja adoptate de Parlament. Peste tot în Europa, parlamentele sunt suverane, reprezintă suveranitatea şi exercită suveranitatea popoarelor. Ce ni s-a spus nouă? Parlamentul României e o instituţie oarecare. Suspendaţi legile pe care le-aţi adoptat în Parlamentul României. Dar de ce? Conţin nişte prevederi care nu ne plac. Dar sunt şi în alte ţări. Da, dar la voi nu merg. Adică noi, românii, avem o problemă, avem nişte pete, să înţelegem. De asemenea, ni s-a cerut să oprim nişte proceduri legale aflate în desfăşurare. La ce se refereau? La proceduri de numire, revocare. (…) Să blocăm proceduri de numire şi revocare a procurorilor şefi. Ni s-a cerut să nesocotim decizii ale Curţii Constituţionale a României sau chiar să modificăm propria Constituţie, deşi înainte să fie adoptată, în 1991, aceasta a fost avizată de Comisia de la Veneţia. Înainte să intrăm în Uniunea Europeană, în 2003, s-a completat, s-a modificat Constituţia tot cu sprijinul şi consultanţa partenerului extern, şi acum se constată că trebuie să modificăm. Dar de ce ar trebui să o modificăm? Să înţeleg ca să dăm mai multe puteri preşedintelui Iohannis. Şi când nu o să mai fie Iohannis, ce facem? Revenim şi îi dăm puteri mai mici celui care o să vină după Iohannis sau o modificăm în aşa fel, încât să spunem: Klaus Werner Iohannis, preşedinte pe viaţă în România. Să trăiască! Deci dacă nu vrem asta, atunci trebuie să luptăm”.

El a arătat că despre România s-a spus că “ar fi o ţară prea coruptă pentru a fi stat membru cu drepturi depline în UE” şi că în Parlamentul European a fost votată o rezoluţie “nedreaptă, în care ni se reproşează lucruri care se întâmplă peste tot”. În acest sens, liderul PSD a opinat că ţara noastră “a fost transformată în ţapul ispăşitor” al jocurilor de putere dintre familiile politice europene.

Dragnea a menţionat: “Ce s-a spus în rezoluţia aia? Că jandarmii români au acţionat disproporţionat, cu o forţă disproporţionată împotriva unor protestatari paşnici, care dădeau foc, care o băteau pe jandarmeriţă, care distrugeau mobilierul urban. L-am auzit pe Iohannis ieri când se pregătea să meargă să o încurajeze pe doamna prim-ministru din Marea Britanie, că el are vesta galbenă în portbagaj. Şi întrebarea mea e: când a fost la Macron, i-a spus şi lui că are vesta galbenă în portbagaj? Şi că era pregătit să iasă în stradă împotriva lui? Sau acolo tace mâlc? Acolo, şi la întâlnirile pe care le are cu ceilalţi lideri europeni? Foarte bine că o încurajează pe doamna prim-ministru Theresa May. Foarte bine. Dar în aceeaşi intervenţie în care spunea că încurajează un premier britanic îi încuraja pe alţii să dea jos premierul guvernului ţării lui. Ăsta este Iohannis. În mod nedrept şi jignitor, cu complicitatea, să o spunem deschis, unor europarlamentari români, ţara noastră a fost transformată în ţapul ispăşitor al jocurilor de putere dintre familiile politice europene”. 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a mai solicitat, duminică, social-democraţilor să depună o plângere penală pentru înaltă trădare pe numele şefului statului, Klaus Iohannis: “Iohannis, care trădează interesele României, spune de foarte mult timp că Guvernul României, că România nu este pregătită să preia Preşedinţia Consiliului UE. Acesta este act de trădare naţională, a intereselor naţionale ale acestei ţări practicat de Klaus Werner Iohannis. Domnule Mircea Drăghici, împreună cu domnul Iordache (…) şi cu sprijinul de specialitate al domnului Toader, vă rog ca, după Anul Nou, să depuneţi acea plângere pentru înaltă trădare împotriva lui Klaus Werner Iohannis”.

Dragnea: De ce nu e chemat Iohannis la anchetă?

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a criticat absenţa soţiei preşedintelui Klaus Iohannis de la audierile de la Parchetul General, adresând ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, întrebarea de ce în cazul acestei anchete nu este chemat şeful statului: “Nu am nimic cu doamna Iohannis şi vă spun foarte sincer, dar, (…) dacă oricine din această sală sau eu sau Liviu Pleşoianu şi cu mine am fi acuzaţi de ceva şi am fi chemaţi la procurori şi noi nu am merge nici prima dată, nici a doua oară? Eu sunt răcit şi Liviu are o problemă, are o vizită de făcut în Franţa. Cam ce credeţi că s-ar întâmpla cu oricare dintre dumneavoastră? Cu duba. Ce arată asta, nu numai Justiţie selectivă, tupeu, credinţa că sunt deasupra legii. Am o întrebare pentru domnul ministru Toader, nu este ultima, pe care vreau să o transmiteţi şi prietenului dumneavoastră, domnul Lazăr – cu dumnealui nu am contact direct: în Constituţia României scrie că preşedintele nu poate fi trimis în judecată decât pentru înaltă trădare, dar nu scrie că preşedintele României nu poate fi anchetat sau nu poate fi cercetat, întrebarea este foarte simplă – de ce nu este chemat la anchetă preşedintele Iohannis? Din câte îmi aduc aminte, în acea plângere penală inclusiv dumnealui este chemat”. El a adăugat că ministrul Justiţiei nu trebuie să dea răspunsul imediat, fiind vorba despre o temă de reflecţie. 

Articole recente

SUA permit anumite tranzacții cu titluri International Investment Bank, aflată sub sancțiuni

Departamentul Trezoreriei SUA a eliberat miercuri o licență care autorizează anumite tranzacții cu titluri care…

5 ore ago

Budapesta consideră că este ”inutil” ca PE să se opună preşedinţiei ungare a Consiliului UE

Budapesta a respins ca inutilă cererea Parlamentului European de a împiedica Ungaria să preia preşedinţia…

8 ore ago

Blinken: NATO trebuie să întărească Ucraina pentru a putea descuraja viitoare atacuri

NATO trebuie să coopereze pentru a dezvolta şi mai mult armata ucraineană în următorii ani…

8 ore ago

Japonia anunţă un plan de 25 de miliarde de euro pentru a stopa scăderea natalităţii

Premierul japonez Fumio Kishida a anunţat joi un plan de 25 de miliarde de dolari…

8 ore ago

Ungaria nu e de acord ca aderarea Ucrainei la NATO să fie pe agenda summitului de la Vilnius

Aderarea Ucrainei la NATO nu se poate pe afla pe agendă la summitul Alianţei Nord-Atlantice…

8 ore ago

Iohannis: Negocierile politice pentru rotaţie vor fi finalizate cât de curând şi se va trece la treabă

Preşedintele Klaus Iohannis, a declarat, joi, că nu există "niciun fel de complicaţie" în cadrul…

8 ore ago