Politica

Dragnea: “PSD – predat total la Iohannis; Voi sprijini o nouă formaţiune politică -Alianţa pentru Patrie”

Fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea susţine că acest partid este, la momentul actual, “predat total la Iohannis”, iar baza formaţiunii – “ruptă aproape total” de conducere.

“PSD e predat total la Iohannis de către actuala conducere. PSD e complice, prin acţiunile conducerii, la jaful naţional care se întâmplă în România de aproape doi ani de zile. PSD e complice, prin modul de acţiune al conducerii, la tot acest dezastru economic şi la viaţa din ce în ce mai rea pe care o au românii. PSD e complice la faptul că resursele noastre sunt din ce în ce mai mult drenate în afară”, a declarat Dragnea, duminică, la Realitatea Plus.

El a precizat că baza partidului este ruptă “aproape total” de conducere, arătând că ştie acest lucru din scrisorile pe care le-a primit în închisoare de la membri simpli.

“Membrii de partid, baza partidului e ruptă aproape total de conducerea PSD. Vă spun asta din scrisorile pe care le-am primit în închisoare. Am primit sute de scrisori, cred că din aproape toate judeţele, de la membri simpli, de la primari, de la viceprimari, de la consilieri”, a adăugat fostul lider social-democrat. Liviu Dragnea a susţinut, de asemenea, că PSD ar fi partidul “cel mai mult infiltrat”.

“Cel mai mult este infiltrat PSD (…) şi mă refer aici la conducerea PSD, cu o excepţie, Gabi Firea, şi la aproape 80% dintre liderii judeţeni, din păcate”, a spus Dragnea.

Sprijin pentru Alianţa pentru Patrie

Fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea a anunţat că va sprijini “cu toată experienţa” un partid nou-înfiinţat, Alianţa pentru Patrie, care are ca obiectiv “bunăstarea românilor” şi este animat de “patriotism economic”.

“Prin octombrie am avut o discuţie cu Codrin Ştefănescu (…). Mi-a zis că simte nevoia să sprijine apariţia unui nou partid care să nu mai fie măcinat de compromisuri interne, de oameni care nu au curaj, de acoperiţi, de infiltraţi, de tot felul de interese împletite care (…) distrug un partid sau îl lasă acolo unde trebuie să fie – 20%. (…) Am zis că sunt de acord şi îl voi sprijini cu tot ce ştiu eu, cu toată experienţa mea politică, administrativă, economică, să se întâmple acest partid. Am găsit mai mulţi prieteni de-ai lui, patru oameni obişnuiţi, dar cu curaj, care au devenit membri fondatori (…), Codrin neimplicându-se de la început în documente pentru a nu risca ca undeva, pe parcursul procedurilor, să se blocheze (…) înfiinţarea partidului. Partidul s-a înfiinţat – se numeste Alianţa pentru Patrie. (…) E un partid la început. S-a născut din lacrimi, deznădejde şi din suferinţă. A noastră, a tuturor. Dar şi din speranţa că încă se mai poate recupera România”, a declarat Dragnea, la Realitatea Plus.

El a susţinut că această formaţiune politică nu va fi naţionalistă şi nu este un partid “făcut degeaba”.

“Principalul obiectiv al acestui partid îl reprezintă bunăstarea românilor şi este animat de patriotism economic. Nu este un partid naţionalist, nu este un partid xenofob, nu este un partid radical, antieuropean sau antiatlantic, dimpotrivă”, a adăugat Liviu Dragnea.

Fostul lider PSD a spus că va discuta cu avocatul său “să analizeze posibilitatea unei acţiuni în instanţă” pentru a se lămuri dacă are sau nu dreptul să ocupe funcţii într-un partid.

“Unii spun că eu nu am voie să ocup vreo funcţie într-un partid. Eu pentru partidul ăsta voi face foarte multe lucruri”, a completat Dragnea.

Articole recente

Estonia se pregătește pentru o posibilă reducere a trupelor americane în Europa

Țările europene care se învecinează cu Rusia ar trebui să se pregătească pentru posibilitatea ca…

3 ore ago

Trump se pregătește în liniște să călătorească luna viitoare în Coreea de Sud, unde s-ar putea întâlni cu liderul Chinei – CNN

Președintele Donald Trump și principalii săi consilieri se pregătesc în liniște să călătorească în Coreea…

3 ore ago

Dronele ucrainene ar fi lovit rafinăria de petrol Ilsky din Krasnodar Krai, Rusia (Kiev Independent)

Dronele ucrainene ar fi lovit o rafinărie importantă de petrol din regiunea rusă Krasnodar Krai…

3 ore ago

Atacurile rusești asupra Kievului au provocat moartea a cel puțin 3 persoane, clădirea guvernului fiind lovită

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat că atacul de duminică dimineață a provocat incendii la…

3 ore ago

„Valul de COVID din vară” provoacă panică în California; se recomandă purtarea măștilor

Cel puțin un oficial din California a recomandat locuitorilor să poarte măști în interior, din…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More