Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzAlexander De Croo/ Sursa foto: twitter.com/alexanderdecroo
Să pui semnul egalităţii între homosexualitate şi pedofilie “înseamnă o gândire de Evul Mediu”, a declarat sâmbătă premierul belgian Alexander De Croo, cu referire la o lege ungară, foarte controversată în Europa, care interzice difuzarea de conţinuturi asupra homosexualităţii în rândul minorilor, informează AFP, potrivit Agerpres.
Această lege discriminatorie la adresa persoanelor LGBT a făcut ca premierul ungar Viktor Orban să fie puternic criticat de mai mulţi lideri europeni, în timpul unui summit care a avut loc joi şi vineri la Bruxelles.
Întrebat în timpul unei emisiuni politice despre aceasta, Alexander De Croo a evocat un summit “emoţional”, cu declaraţii uneori “nu foarte diplomatice”, în timpul căruia omologul său luxemburghez Xavier Bettel i-a împărtăşit lui Viktor Orban din experienţa sa personală de bărbat căsătorit cu un alt bărbat şi s-a declarat “vexat”.
Premierul Luxemburgului, susţine De Croo, “a vorbit despre propria lui experienţă, despre homosexualitatea lui, despre faptul că este căsătorit (…) şi despre toate anxietăţile pe care le-a avut când era copil, toate temerile că nu-şi va putea realiza visele şi nu va putea trăi viaţa pe care o vroia”.
“Bineînţeles că era vexat şi este normal să fie aşa, cu această lege care în final asimilează faptul că eşti homosexual cu pedofilia, şi aceasta este în mod clar o gândire de Evul Mediu”, a adăugat liderul belgian, din aceeaşi familie politică precum Bettel.
Legea aprobată pe 15 iunie de deputaţii ungari stipulează că “pornografia şi conţinuturile ce reprezintă sexualitate sau promovează devierea identităţii de gen, schimbarea sexului şi homosexualitatea nu trebuie să fie accesibile celor sub 18 ani”.
Orele de educaţie sexuală vor trebui de acum să fie asigurate în Ungaria de organizaţii agreate de stat, precizează textul, care marchează o etapă în proiectul lui Viktor Orban de a instaura “o nouă eră” culturală iliberală.
La iniţiativa Belgiei, în total 17 membre ale UE s-au adresat săptămâna aceasta Comisiei Europene pentru a-i cere să reacţioneze, iar aceasta a trimis o scrisoare prin care îi fixează Ungariei termen până pe 30 iunie pentru a răspunde.
Bruxellesul ar putea deschide o procedură pentru încălcarea legislaţiei europene, ce poate duce la sesizarea Curţii de Justiţie a UE şi la sancţiuni.
“Această nouă lege este în mod clar discriminatorie” şi UE “îşi va apăra valorile”, a afirmat vineri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen la finalul summitului, promiţând că va “utiliza mijloacele juridice” aflate la dispoziţia sa.
„Marea Britanie este solidară cu Polonia, România, Ucraina și aliații noștri din NATO în condamnarea…
Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa)…
Utilitatea domnului Marius-Gabriel Lazurcă la București e mai mare decât în poziția sa de ambasador,…
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, luni seară, că, dacă George Simion ar fi câştigat alegerile…
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a solicitat președintelui României, Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan, mai…
Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…
This website uses cookies.
Read More