Politica

Drulă, despre Memorandumul de restructurare a Camerei: O bătaie de joc, o simulacru; se ţine ascuns statul de funcţii

Deputatul USR Cătălin Drulă, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a criticat, miercuri, memorandumul privind măsurile de restructurare a forului legislativ, susţinând că acestea sunt “o bătaie de joc”, “un simulacru” al reducerii de cheltuieli, în care cea mai mare parte a posturilor eliminate sunt vacante şi ale celor care ies la pensie.

Drulă a adăugat că i s-a refuzat accesul la statul de funcţii al Camerei Deputaţilor.

“A avut loc o şedinţă a Biroului permanent în care s-a discutat un material, i-aş spune chiar o fiţuică, un memorandum, chipurile, despre o reorganizare, o restructurare. În fapt, este o bătaie de joc, o simulare a reducerii de cheltuieli. În cea mai mare parte posturile care s-ar elimina, eventual, sunt cele vacante, adică libere, unde nu se plătesc salarii oricum. Într-o altă parte sunt oameni care oricum plecau în pensie în această perioadă”, a afirmat Drulă, la Parlament.

El a spus că “se ţine ascuns un document care se numeşte statul de funcţii al Camerei Deputaţilor”, care arată pe fiecare departament câte posturi sunt prevăzute şi câte sunt efectiv ocupate, câte sunt în categoria funcţionarilor publici parlamentari şi câte de tip contractual.

“S-a refuzat punerea la dispoziţie. Eu sunt vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor din partea USR, iar serviciile Camerei Deputaţilor, secretariatul general a refuzat că îmi pună la dispoziţie, mie sau colegilor din Biroul permanent de la toate celelalte partide acest document. Este clar că este personal excedent, sunt pile excedentare de care nu se atinge nimeni. Şi vă dau un exemplu: cabinetul de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor avea prevăzut dintotdeauna, USR a avut această poziţie, acest cabinet şi în legislatura trecută, cinci poziţii în structură – discutabil dacă sunt puţine, multe. Pentru prima dată, în premieră, am găsit acest cabinet, printr-o chestiune care e contrară legii, cu trei persoane, trei doamne de aici din Parlament, funcţionari publici parlamentari, care chipurile sunt angajate acolo. În fapt, legal nu sunt, pentru că în cabinetul unui demnitar trebuie să te angajezi dacă doreşte demnitarul”, a explicat Cătălin Drulă.

El a mai susţinut că “această restructurare este o mimare a unei forme de eficientizare”.

“Pilele parlamentare din zona de funcţii publice parlamentare (…) au rămas aici, sunt pe straturi arheologice. Aici este un jurământ sfânt în PNL şi PSD. De acestea nu te poţi atinge. Protestăm faţă de acest mod de lucru, este un simulacru, nu e niciun fel de reformă, nu se reduce nicio cheltuială. Este modul de lucru al PSD şi PNL în toate zonele administraţiei, pentru că aceste partide, de fapt, sunt două fabrici mari de angajat oameni puţini angajabili din pe piaţa liberă la stat”, a mai spus Cătălin Drulă.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, miercuri, un memorandum privind “măsuri de reorganizare şi eficientizare a activităţii serviciilor” instituţiei, conform căruia vor fi reduse 240 de posturi.

 

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

4 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

4 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

5 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

5 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

6 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More