Categories: Fără categorie

Drulă: Metrorex nu şi-a plătit dările la stat, între martie şi decembrie anul trecut, însă a mărit salariile

Metrorex nu şi-a plătit dările la stat, între martie şi decembrie anul trecut, însă a mărit salariile, a declarat marţi ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, menţionând că în societate există personal angajat doar pe hârtie, “oameni care nu au trecut pe acolo niciodată sau aproape niciodată”.

“Nu creşterea de tarife rezolvă dezechilibrul acestei companii, şi vă dau câteva cifre. Ei încasează 50 de milioane din subvenţie lunar, din bugetul naţional, 11 milioane din încasări de bilete şi au cheltuieli de 100. Înseamnă că lipsesc în fiecare lună 39 de milioane, care sunt pierderi. De altfel un lucru care este puţin ştiut este că anul trecut Metrorex, între martie şi decembrie, nu şi-a plătit dările la stat. S-au strâns 213 milioane de lei, deci nu au plătit contribuţiile obligatorii, pensii, sănătate şomaj, cinci milioane sunt penalităţi şi în aceste condiţii li s-au mărit salariile. Avem şi informaţii că există personal angajat doar pe hârtie, oameni care nu au trecut pe acolo niciodată sau aproape niciodată. Sunt controale, verificări pentru a-i identifica pe aceşti indivizi”, a explicat ministrul Transporturilor, la Radio România Actualităţi, potrivit Agerpres.

Reacţia ministrului vine după ce preşedintele “Unitatea” – Sindicatul Liber din Metrou (USLM), Ion Rădoi, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că preţul unei călătorii cu metroul ar trebui majorat până la 50 de lei pentru ca Metrorex să devină rentabilă, aşa cum îşi propun noua conducere a companiei şi ministrul Transporturilor.

“Cel mai important punct de azi este cel referitor la insolvenţa acestei activităţi a metroului pentru că (atât conducerea Metrorex cât şi cea a Ministerului Transporturilor consideră că metroul, n.r.) nu este rentabil. Vă rog să verificaţi: în toată lumea metrourile sunt subvenţionate, nu există nicio insolvenţă niciunde. Peste tot, tariful, pentru că este vorba de transport public comun, este subvenţionat. S-au trezit acum câţiva, cei care sunt acum la conducerea Metrorex şi a ministerului, s-au trezit să facă metroul rentabil. Aşteptăm şi noi această minune. În aceste condiţii, când noi avem deficit de personal, ce vor dumnealor? Să elimine nici mai mult, nici mai puţin decât 1.700 de oameni şi să majoreze tariful la metrou. Păi dacă metroul din Londra, care este dezvoltat pe 6 inele, şi care are 25 de lei tariful la un bilet, nu 2,5 lei, deci de 10 ori mai mare, şi tot n-au reuşit să facă metroul rentabil. Şi a venit domnul Drulă (ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, n.r.) şi vor să facă metroul din Bucureşti rentabil. Păi la ce nivel trebuie să ridici tariful unui bilet ca să-l faci tu rentabil? Îţi trebuie să-l duci la 50 de lei sau ceva de genul ăsta. În aceste condiţii noi n-avem cum să supravieţuim, dacă ei o ţin pe a lor – să face metroul rentabil”, a afirmat Ion Rădoi.

Articole recente

Hidroelectrica anunță că nu intenționează nicio majorare a prețurilor de furnizare a energiei electrice

În urma unor informații apărute ieri, 22 august, în presă, Hidroelectrica dorește să clarifice faptul…

19 minute ago

După Washington, Trump vrea să desfăşoare forţe federale la Chicago şi New York

Preşedintele american Donald Trump şi-a anunţat vineri intenţia de a desfăşura forţe federale de ordine…

23 de minute ago

Bolojan, la Chișinău: Suntem din aceeași vatră, același sânge; România susține parcursul european al Moldovei

Premierul Ilie Bolojan, prezent sâmbătă la Chișinău, a declarat că în ultimii 35 de ani…

23 de minute ago

India și Rusia stabilesc un obiectiv comercial de 100 miliarde de dolari, respingând presiunile SUA

India și Rusia intenționează să-și crească comerțul anual la 100 de miliarde de dolari în…

4 ore ago

SUA cere companiei Orsted să oprească lucrările la proiectul eolian offshore din largul coastei Rhode Island, care era finalizat în proporție de 80%

Vineri, guvernul federal al SUA a ordonat oprirea tuturor lucrărilor de construcție la un parc…

4 ore ago

Trump intenționează să pună la dispoziție plutoniul din perioada Războiului Rece pentru energia nucleară (Reuters)

Administrația Trump intenționează să pună la dispoziția companiilor energetice americane aproximativ 20 de tone de…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More