Infrastructura

Drulă: Peste 100% absorbţie din fondurile de întreţinere a infrastructurii rutiere, pentru primele şase luni

Compania de drumuri a folosit 60% din totalul fondurilor alocate pe anul 2021 pentru întreţinerea infrastructurii rutiere, doar în primele şase luni ale anului, a anunţat joi ministrul de resort, Cătălin Drulă, potrivit Agerpres.

Astfel, din cele 617 milioane alocate de la bugetul de stat, CNAIR (Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) a utilizat din ianuarie până în iunie, inclusiv, 373 de milioane, în condiţiile unui prim semestru din 2021 extrem de ploios, care a temperat ritmul asfaltărilor.

“Pentru că reparaţiile vor continua într-un ritm accelerat anul acesta, vom cere suplimentarea de la buget a fondurilor pentru întreţinerea infrastructurii. Direcţiile Regionale de Drumuri şi Poduri vor şi pot să facă mai mult. O parte importantă din lucrările de întreţinere o constituie covoarele asfaltice”, a scris Drulă pe propria pagină de Facebook.

Aşadar, CNAIR a folosit 178 de milioane de lei în acest scop, adică 107% din fondurile alocate în prima jumătate a lui 2021 pentru această categorie.

Ministrul Transporturilor afirmă că mai bine de 520 de km de drumuri au fost deja asfaltaţi, din totalul de peste o mie prevăzuţi pentru anul acesta.

El a precizat că întreţinerea infrastructurii rutiere este la fel de importantă precum construirea de noi drumuri şi autostrăzi.

“Dacă nu păstrăm în stare bună ce avem, va trebui să plătim asta cu vârf şi îndesat pe viitor. Pe scurt, ideea e simplă: întreţinem acum ca să nu reabilităm la anul. Chiar dacă avem în 2021 cu 10% mai mulţi bani faţă de anul trecut pentru întreţinerea drumurilor, necesarul pentru repararea celor peste 9.000 de km cu durata de viaţă depăşită ar fi de 12 miliarde de lei. De aceea mă voi lupta în continuare să obţin alocări cât mai mari pentru lucrările de întreţinere a infrastructurii rutiere”, a scris Drulă.

Articole recente

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni vineri pentru a discuta despre incursiunile dronelor în Polonia

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni vineri pentru a discuta despre incursiunile…

3 ore ago

Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat

Fostul şef de stat brazilian de extremă dreapta Jair Bolsonaro a fost condamnat joi la…

3 ore ago

SUA: Echipa lui Trump sporeşte securitatea după asasinarea lui Charlie Kirk (WSJ)

Echipa preşedintelui american Donald Trump a început să întărească măsurile de securitate în urma asasinării…

3 ore ago

CNBC: Economia Franţei se confruntă cu un risc major, dincolo de turbulenţele politice

După ce prim-ministrul Franţei a fost demis prin vot parlamentar, un succesor a fost instalat…

3 ore ago

Consiliul de Securitate al ONU condamnă atacurile din Qatar, fără a numi Israelul

Consiliul de Securitate al ONU a condamnat joi recentele atacuri împotriva Qatarului şi a făcut…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More