Energie

Dumitru Chisăliță: Exploatarea gazelor naturale din zona adâncă a Mării Negre va poziționa România într-o zonă geostrategică importantă în sud-estul Europei

România a devenit anul acesta cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană, a spus Dumitru CHISĂLIȚĂ, Președinte Asociația Energia Inteligentă, la Forumul Gazelor Naturale, organizat de Financial Intelligence, pe 11 noiembrie.

El a spus „Este o poziție în care România revine, după ce a mai deținut acest loc, ca producător de gaze naturale, până în anul 1964. Dar astăzi avem în față rularea unor acțiuni extraordinare pentru exploatarea gazelor naturale din zona adâncă a Mării Negre, care va poziționa România mult peste acest loc 1 în Uniunea Europeană, o va poziționa într-o zonă geostrategică importantă în zona sud-est europeană, în situația în care va juca un rol important în securitatea acestei zone din punct de vedere energetic.

Dar, toate aceste tendințe pe care le vedem astăzi sunt puse în pericol de acțiunile unor ONG-uri, care sub stindardul protejării mediului, al protejării diverselor medii naturale, încearcă să blocheze această exploatare a gazelor naturale. Cred că e foarte important să înțelegem importanța acestor exploatări și în același timp este de neînțeles lipsa de atitudine din partea majorității conducătorilor României asupra tentativelor repetate de a atenta la siguranța, la securitatea energetică a României și la împingerea spre sărăcia energetică a populației României, prin acțiunile acestor ONG-uri.

Fie că vorbim de construcții hidrotehnice, fie că vorbim de construcția de autostrăzi, fie că vorbim de exploatare gazelor din Marea Neagră, sunt acțiuni intolerabile și trebuie să luăm atitudine față de aceste agresiuni repetate în privarea românilor de a ajunge la aceste resurse.”

În opinia sa, este important să înțelegem că exploatarea gazelor naturale, alături de producerea hidrogenului din considerente de optimizare și echilibrare a sistemului național și amestecarea ulterior a acestuia cu gazele naturale, dar și dezvoltarea sistemului de captare, transport și stocare a dioxidului de carbon, reprezintă pilonul construcției viitoarelor magistrale de gaze verzi și sunt elementele care favorizează tranziția energetică către zona verde: „Fără aceste construcții, din păcate este greu de imaginat cum va arăta în viitor soarta energetică”.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

2 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

2 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

4 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

4 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

4 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More