Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzHoria Gustă, președintele AAF
• Numărul investitorilor în fondurile deschise de investiții s-a dublat în ultimii trei ani, după decizia privind impozitarea la sursă și o taxare mai avantajoasă din partea statului.
• Trendul ascendent al intrărilor de noi investitori continuă de 33 de luni consecutive, cele mai semnificative intrări fiind înregistrate în lunile februarie 2024, octombrie 2024, respectiv, iunie 2025 – peste 22.000 persoane/lună.
• Consolidat, activele nete ale celor 248 de fonduri deschise și închise (locale și străine) au depășit 10 mld euro (51,8 mld lei), după intrări nete de 19,6 mil euro (99 mil lei), în luna iunie.
• Cele mai performante 5 fonduri din ultimele 12 luni au generat randamente anuale nete între 11,3% și 22%.
Piața fondurilor de investiții din România a depășit pragul de un milion de investitori, moment de referință chiar la împlinirea a 30 de ani de la redeschiderea pieței de capital autohtone. Conform datelor centralizate de Asociația Administratorilor de Fonduri din România (AAF), în luna iunie a acestui an, numărul investitorilor în fonduri a fost de de 1.007.481 de persoane, ceea ce reflectă creșterea constantă a încrederii în mecanismele de economisire și de investiție administrate
profesionist, dar și maturizarea publicului din România în ceea ce privește educația financiară și soluțiile de investiții pentru creșterea independenței financiare.
„Depășirea pragului de un milion de investitori este un moment extrem de important pentru industria noastră, relativ tânără și privită multă vreme cu destul de puțină încredere. Această bornă, simbolică, în esență, ne arată câteva elemente extrem de importante pentru industria noastră și care ne fac să fim încrezători că următorul prag de un milion de investitori va fi atins mult mai devreme de 30 de ani. Evoluția
industriei în care activează mii de profesioniști reflectă inclusiv parcursul economiei românești de-a lungul ultimilor 30 de ani. Ne bucurăm să vedem un nivel mai mare de încredere al populației în produsele pieței de asset management, un public mai informat, mai responsabil și mai orientat spre planificare pe termen lung, elementele esențiale pentru dezvoltarea durabilă a pieței de capital din România. Schimbarea legislativă adoptată în urmă cu trei ani, care a permis reținerea la sursă a impozitului și o taxare mai avantajoasă a acestui tip de investiții, a fost principalul motor pentru dublarea numărului de investitori în fondurile deschise de investiții, populare în rândul investitorilor de retail. Dacă în iulie 2021, în România existau puțin peste 500.000 de investitori în fonduri, în prezent numărul lor a depășit 1 milion de persoane”, a declarat Horia Gustă, președintele Asociației Administratorilor de Fonduri din România (AAF).
Datele agregate de AAF pentru luna iunie 2025 arată o evoluție solidă a pieței, activele nete ale celor 248 de fonduri deschise și închise (locale și străine) atingând 51,8 miliarde lei (10,2 miliarde euro), după o creștere lunară cu 2,5% și un avans de la începutul anului de 7,1%. Intrările nete în fonduri în luna iunie sau ridicat la 99 milioane lei (19,6 milioane euro).
Pe categorii, cele 96 de fonduri deschise locale au înregistrat o creștere a activelor nete cu 1,7%, ajungând la 29 miliarde lei (5,71 miliarde euro), cu intrări nete de 101,8 milioane lei, în timp ce fondurile deschise străine distribuite în România (116 fonduri) au avut o creștere a activelor nete exprimate în lei de 1,5% în iunie, până la 2,26 miliarde lei (0,45 miliarde euro), cu intrări nete de 6,9 milioane lei (1,37 milioane euro).
Totodată, cele 36 de fonduri de investiții alternative (FIA) au înregistrat o creștere a activelor nete cu 3,8%, atingând 20,5 miliarde lei (4 miliarde euro), cu ieșiri nete de 9,8 milioane lei în luna iunie.
”Statisticile industriei indică faptul că de 33 de luni avem o creștere susținută a numărului de investitori. Vorbim de o medie lunară de 14.000 de persoane noi care aleg să investească în fonduri iar această creștere susținută ne indică nu doar un potențial mare al pieței dar și un nivel de încredere în creștere. În cele 11 trimestre consecutive de creștere, există și momente în care s-a înregistrat un nivel mai ridicat al intrărilor de noi investitori. Lunile cu cel mai mare număr de investitori noi au fost februarie 2024, octombrie 2024 și iunie 2025”, a declarat Jan Pricop, director executiv al Asociației Administratorilor de Fonduri din România. În plus, performanțele fondurilor continuă să ofere randamente competitive. Cele mai performante 5
fonduri din ultimele 12 luni au generat randamente anuale nete între 11,3% și 22%. Pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante fonduri au avut randamente cuprinse între 69,7% și 79,8%, demonstrând potențialul real al investițiilor administrate profesionist.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) informează publicul cu privire la apariția unui cont fals de…
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, în cadrul unei vizite efectuate…
Trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a început joi o vizită în…
Guvernul a corelat joi, prin hotărâre, dispozițiile normelor metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea…
Numirile făcute în consiliile de administraţie ale companiilor de stat sunt provizorii, niciuna pe indemnizaţie…
Guvernul portughez se va consulta cu preşedintele şi parlamentul în vederea recunoaşterii statului Palestina la…
This website uses cookies.
Read More