Categories: Gaze naturale

După ce Depogaz a anunțat că va diminua extracția gaze din depozite, Ion Sterian, șeful Transgaz, dă asiguri că gazele înmagazinate ne ajung să trecem iarna

  • România trebuie să aprovizioneze cu gaze și Republica Moldova, exportăm 8 milioane de metri cubi de gaz/zi

Gazele înmagazinate ne ajung până la sfârșitul lunii martie, pe prognozele pe care le avem, deci înainte să se termine ciclul de extracție, ne-a declarat Ion Sterian, directorul general al Transgaz, după ce Depogaz a anunțat că gradul de umplere al depozitelor de gaze este de 42,8%.

Domnia sa a spus: “Avem temperaturi timp de 8-10 zile la -1 grad, dar apoi începe să se încălzească, iar consumul va scădea la circa 30 milioane de metri cubi de gaz, unde vom face față cu producția internă de 23-24 milioane de metri cubi și 5 milioane extrasul din înmagazinare”.

Potrivit domniei sale, avem resurse și capacități de import suficiente pentru a acoperi necesarul de consum din țară și pentru exporturile spre Republica Moldova.

Domnul Sterian consideră că actualul nivel de înmagazinare a gazelor în depozite, de 42%,  este normal pentru acest moment.

Transgaz a publicat pe site-ul propriu Prognoza de  consumuri în perioada 07 februarie 2025 – 15 martie 2025. 

În prezent, consumul intern este de circa 48 de milioane de metri cubi, iar pe 15 martie se preconizează că va fi 36 milioane de metri cubi.

Conform Transgaz, producția internă estimată prin SNT în această perioadă este de 24,2 milioane metri cubi.  Importul necesar pentru consum se situează în perioada 7-16 februarie 2025 la un nivel de 4,5-5,5 milioane metri cubi/zi, suplimentar importului necesar pentru acoperirea exportului. În perioada 17-28februarie, acest necesar scade la un nivel de 1,5-2,5 milioane metri cubi. Începând cu 3 martie nu va mai fi nevoie de acest import suplimentar, potrivit datelor Transgaz. Stocul estimat la 15 martie este de circa 718 milioane metri cubi.

În această perioadă, România trebuie să aprovizioneze cu gaze și Republica Moldova, în condițiile în care Ucraina a întrerupt tranzitul de gaze. Exportul către Moldova este de 8 milioane metri cubi/zi, prin PI Ungheni și PI Isaccea 1 Orlovka.

În noiembrie, gradul de umplere al depozitelor era de 100%.

Depogaz a anunțat recent că, în prezent, gradul de umplere al depozitelor de gaze este de 42,8% din capacitatea tehnică de stocare și că, începând de vineri, va diminua programele agreate de extracție.

“Având în vedere: gradul de umplere al depozitelor la această dată, de 42,8% din capacitatea tehnică de stocare; gradul de umplere de 26%, respectiv 20% al depozitelor Bilciurești și Urziceni, depozite care asigură aproximativ 75% din capacitatea zilnică de extracție; cantitățile de gaze extrase în luna noiembrie 2024, suplimentar față de programul lunar de extracție agreat cu beneficiarii serviciului de înmagazinare; diminuarea capacității zilnice de extracție în lunile decembrie 2024 – martie 2025, datorită utilizării depozitelor Bilciurești și Urziceni la capacitate ridicată pentru acoperirea nominalizărilor zilnice solicitate de beneficiarii serviciilor de înmagazinare în luna noiembrie 2024; influența gradului de umplere al depozitelor asupra capacității de extracție zilnică, vă aducem la cunoștință că începând cu 7.02.2025 vom fi nevoiți să diminuăm programele agreate de extracție”, au anunțat reprezentanții Depogaz.

Astfel, în perioada 7-23 februarie 2025 programele de extracție vor fi diminuate cu 20%, în perioada 24-28 februarie cu 40%, 1-12 martie cu 14% și 13-31 martie cu 75%.

Depogaz este principalul operator de înmagazinare din România, având o cotă de aproximativ 90,54% din capacitatea activă totală de înmagazinare a României. Depozitele sale deservesc acoperirea vârfurilor de consum și regimului fluctuant al cererii, redresarea operativă a parametrilor funcționali ai sistemului de transport (presiuni, debite) și controlul livrărilor în situații extreme (opriri surse, accidente etc.).

Capacitățile operate de Depogaz sunt de circa 2,87 miliarde metri cubi, respectiv: depozitul Bilciurești – capacitate activă 1,31 miliarde mc/ciclu; Urziceni – capacitate activă 360 milioane mc/ciclu; Bălăceanca – capacitate activă 50 milioane mc/ciclu; Sărmășel – capacitate activă 900 milioane mc/ciclu; Ghercești – capacitate activă 250 milioane mc/ciclu.

 

Articole recente

Războiul pentru talente în AI: giganţii tehnologici plătesc milioane pentru a recruta specialişti

Industria inteligenţei artificiale trece printr-o adevărată ”cursă a înarmării”, iar companii precum Meta, Google şi…

36 de minute ago

Prinţul Hisahito al Japoniei este primul membru masculin al familiei regale care a ajuns la maturitate în ultimii 40 de ani. El ar putea fi şi ultimul

Prinţul Hisahito al Japoniei este primul membru masculin al familiei regale care a ajuns la…

41 de minute ago

Parlament: Duminică – dezbatere şi vot pentru moţiunile de cenzură aferente asumării Guvernului pe al doilea pachet de măsuri

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, duminică, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota…

59 de minute ago

Ucraina: Rusia pregăteşte o încercare de “străpungere decisivă” în Doneţk, potrivit trupelor ucrainene

Lupte grele continuă pe frontul din estul Ucrainei, unde armata ucraineană observă o schimbare de…

o oră ago

În domeniul energiei, interesele României şi Ungariei se suprapun, afirmă ministrul ungar de externe

Interesele Ungariei şi ale României în domeniul energiei sunt "deplin aliniate", iar cele două ţări…

o oră ago

Tunisia: Plecarea flotilei umanitare spre Fâşia Gaza amânată

Plecarea din Tunisia, programată pentru duminică, a unei flotile care transportă activişti pro-palestinieni şi ajutoare…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More